Informații la zi despre Mediere, Avocat și Mediator autorizat ILIE DORIN

 Rezumat

Medierea reprezintă una dintre metodele cele mai utilizate în ceea ce privește soluțiile alternative la instanțele de judecată. Ca și proces, medierea oferă un dialog generos în ceea ce privește soluțiile posibile la un conflict. În ultimele două decenii medierea a luat un avânt considerabil în Europa și în România, pe fondul dezvoltării sociale, pe fondul aglomerării instentelor de judecată cu sute de dosare pe cap de judecător, pe fondul dezvoltării unei noi concepții privind menagemntul corespunzător al conflictelor. Vom vedea în paginile ce urmează trendul ascendent al medierii în Europa, evoluția politicilor europene în domeniu, precum și perspectivele medierii pe termen mediu și lung.

Scurt istoric al medierii

Medierea este o metodă relativ nouă[1] de solutionare a conflictelor/litigiilor din varii raporturi sociale publice sau private. Institutionalizarea medierii ca procedură de solutionare a unui litigiu se concretizeaza in SUA[2], in a doua jumatate a secolului XX. Institutionalizarea a constat in  consolidarea anumitor etape si tehnici caracteristici de procedură și anumitor cerințe și capabilitați din partea terței persoane – mediatorul – ca persoana aptă sa conducă procesul de mediere spre eficiența maximă, solutionarea litigiului prin gasirea unei soluții cat mai avantajoase pentru fiecare parte din conflict.

Din punct de vedere istoric, am putea spune ca medierea a preexistat sistemelor judiciare, aceasta deoarece sistemele judiciare au existat abia dupa o anumita organizare de tip communal/statal/imperial. Inainte de aceste forme de organizare, patriarhatul ori organizarea tribala erau modurile de conviețuire ale oamenilor.

Inerența conflictelor in raporturile sociale de orice tip și in orice timp este de netăgăduit la orice nivel. Fie la nivel intrafamilial, fie la nivel interfamilial, fie in diverite grupuri sociale, conflictele apar sub diverse grade și forme. Prin prisma acestor considerații oamenii au fost parți in conflicte din cele mai vechi timpuri. Neexistand si neputand incă exista un sistem judiciar, liderii grupurilor ori triburilor, ori bătranii dintr-o comunitate era considerati cei care dețineau principiile unei echități si in baza lor soluționau conflictele. Putem spune ca aceștia practicau medierea de vreme ce nu avea loc o judecată in sensul ințeles azi, nu existau principii de drept penal ori civil, ci persoana ori persoanele indreptățite sa solutioneze astfel de conflicte le solutionau prin prezentarea de catre parți a punctelor lor de vedere asupra conflictului si dupa aceasta etapă, căutand si analizand cauzele si efectele faptelor, prezentau o solutie echitabilă, luand in considerare si precedentele soluționări.

Ulterior cu aparitia comunei, statului ori imperiului, datorita sporirii conflictelor s-a impus crearea unui sistem de judecare si soluționare a lor. A aparut astfel dreptul, ca un intreg sistem ce s-a perfectat in timp, sistem ce s-a concretizat si consolidat cel mai mult in imperiul roman, sistem de drept ce este esenta si radacina sistemelor de drept actuale.

Odata cu aparitia acestui sistem de drept, medierea conflictelor ori soluționarea amiabilă a disparut in plan secund, oamenii fiind mai dornici de o dreptate impusa de judecator, mai dornici de o judecata, statele luand in considerare doar aceasta metoda de judecata prin prisma binomilui adevarat sau fals, vinovat sau nevinovat, pedepsibil ori nepedepsibil.

Problemele sistemului de drept clasic, care faceau ca si inexstente metodele de solutionare amiabila a conflictelor, au inceput sa se iveasca odată cu dezvoltarea tehnică si tehnologică, atunci  cand raporturile sociale au luat o ampoare deosebită, sistemele judiciare incepand sa se aglomereze cu noi si noi probleme ori conflicte a caror număr crestea vertiginos. Instantele de judecată nu mai puteau face fata numarului mare de litigii, calitatea actului de justitie era pusa la indoiala, timpii judiciari de solutionare a unui caz erau foarte mari, munca depusa de fiecare judecator era suprasolicitantă.

In aceste conditii se ivise nevoia de metode alternative de solutionare a conflictelor. Desi concilierea ori medierea existau ca si metode in forme tradiționale, nu exista cadrul procedural și material necesar pentru activarea acestor metode. In secolul XX medierea in special a captat atenția judecatorilor si avocaților din SUA, care in mod egal au depus eforturi si diligențele necesare pentru consolidarea unui cadru de mediere, cadru normativ si procedural, pentru a concretiza o metodă cu eficacitate maximă in solutionarea conflictelor/litigiilor. O astfel de metodă, medierea, apare prin anii 1970 cand au loc primele astfel de procese de mediere, organizate de catre avocați[3]. Ulterior un numar consistent de avocați participa la cursuri de consolidare a acestei proceduri, in fiecare stat din SUA promovandu-se aceasta procedura care incepea sa dea roadele cuvenite. Foarte multe litigii care intrau in procesul de mediere se soluționau prin aceasta metoda. Dupa unii aproape 60-80% din conflictele mediate se soluționau prin gasirea unei soluții agreate de parțile din conflict[4].

In Europa, medierea isi face simțita prezența preponderent dupa anii 1990, tot ca un  remediu la sistemele judiciare clasice care deveneau tot mai sufocate de numarul mare de dosare care afectau calitatea justiției[5]. Totodată, avand déjà exemplul SUA in care medierea nu numai ca reflecta solutionarea și stingerea conflictelor[6], insa se observase și un efect secundar al medierii,  anume deschiderea oamenilor spre dialog si remedierea raporturilor sociale. Odata cu deschiderea canalelor comunicarii dintre parti, “medierea stabileste comportamentele viitoare si mentine relatiile dintre acestea”[7]. Bunavointa si bunacredinta intre oameni prindea din nou radacini tocmai datorita dialogului din cadrul procesului de mediere, dialog in care mediatorul genera impreuna cu partile discutii privind strict analiza de conflict ( cauze, istoric, efecte, soluții), si exclusiv pentru o solutie extinctivă la conflict. “Comunicarea este un instrument al actiunii umane, oamenii se servesc de ea pentru a actiona asupra semenilor si a situatiilor”[8]. Astfel procedura de mediere este importată si in statele europene, in special Franta, Marea Britanie, Germania, Olanda, Spania, Belgia etc, unde incepe sa fie activă si foarte prolifică. Promovarea medierii de catre state si actorii judiciari (avocați, judecatori, procurori, juriști) si incetațenirea medierii ca metodă de solutionare a unei situații conflictuale a dus la cresterea increderii in mediere, dar mai ales in mediatori, ca persoane apte sa intervină eficient in conflict.

In Romania, (si in general in statele fost comuniste), medierea apare mai tarziu cu un deceniu, discuțiile despre o lege a medierii incepand dupa anul 2000. Printre condițiile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, a fost si conceperea si legiferarea medierii ca o procedura apta sa capteze si solutioneze multe din litigiile de pe rolul instantelor pentru a evita supraglomerarea acestora și a creste calitatea actului de justiție. Apare astfel in 2006 legea nr 192 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, lege care a avut si are incă imbunatatiri permanente din partea legiuitorului roman.

Politicile europene privind medierea pană la Directiva 52/2008

Uniunea Europeană a constientizat beneficiile medierii pentru societate in general și pentru oameni in mod particular. Medierea propune soluționarea conflictelor pe cale amiabilă prin metoda dialogului structurat. Promovarea medierii nu insemna decat promovarea dialogului si a discutiilor pașnice spre gasirea unei solutii amiabile. Beneficiile pentru societatea constau in cladirea unui climat mai pacifist intre membrii societății, promovarea unui cadru de amiabilitate; deasemenea creșterea calității actului de justiție prin scăderea numarului de dosare pe cap de judecator era un indicator primar in politica europeana privind medierea. Pentru fiecare cetațean aflat in conflict medierea aduce economii considerabile de bani si timp, creaza condițiile reconcilierii, unei armonii sociale. Deasemenea este un liant intre raporturile sociale, iar in unele tipuri de conflicte precum cele de familie și cele ce privesc raporturi de vecinătate, un adevarat remediu dialogal. In raporturile de drept penal, unde gradul de pericol social este unul scazut , medierea este nu doar posibilă ci si incurajata in noile sisteme de drept penal, luandu-se in considerare politicile justiției penale restaurative[9], politici ce pun accent pe restaurarea făptuitorului in cadrul social, reintegrarea acestuia, mai degrabă decat blamarea si pedepsirea lui penală, ce s-au dovedit a fi fara folos si fară rol integrativ. Tot in cadrul acestor politici restaurative rolul victimei in procesul penal este  mai accentuat, consecintele psihologice, fizie, sociale pe care aceasta le suporta, sunt luate in considerare cu prioritate atunci cand se solutioneaza cauze penale cu un grad redus de pericol social, si acolo unde partile cin conflict se afla in anumite raporturi – de prietenie, vecinatate, rudenie, afinitate. Toare acestea au fost luate in considerare de catre liderii politicilor europene si astfel au fost emise o serie de reglementări cu rol consultativ si orientativ, sub forma unor Recomandări in domeniul medierii, in natura civilă si comercială, in material raporturilor de familie, in raporturile administrative, in materie penală. Toate aceste recomandari aveau rolul expres de a dirigui statele in legiferarile privind medierea, aveau asadar un rol principial in dezvoltarea si promovarea medierii. Recomandarile europene in domeniu sunt: Recomandarea nr.  1 din 1998 privind medierea familială, Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea în materie penală, Recomandarea nr. 9 din 2001 privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private, Recomandarea nr. 10 din 2002 privind medierea în materie civilă. Vom expune succint fiecare din aceste Recomandari Europene si cadrul social carora erau adresate.

Recomandarea nr.  1 din 1998 privind medierea familială

Medierea familiala priveste conflictele intrafamiliale legate de despartirea parintilor in drept (divort) ori in fapt (separarea lor dupa perioada in care au locuit impreuna fara a fi casatoriti) , conflictele legate de custodia comuna a copiilor, conflictele legate de partajul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, alte conflicte intre soti/fosti soti. Una din valorile fundamentale europene, recunoscute si protejate chiar prin Conventia Eurpeana a drepturilor omului este familia[10], considerata nu numai celula de baza a societati ci si element de coezeiune si incluziune in societate. Medierea conflictelor izvorate din raporturile familiale are ca obiective, asa cum preambulul Recomandarii de care face amintire prevede:

– să îmbunătăţească comunicarea între membrii familiei;

– să reducă proporţiile conflictului dintre părţile aflate în litigiu;

– să conducă la o rezolvare amiabilă;

– să asigure continuitatea legăturilor dintre părinţi şi copii;

– să contribuie la reducerea costurilor economice şi sociale produse de separare sau divorţ, atât pentru părţi, cât şi pentru State;

– să reducă perioada de timp necesară soluţionării conflictului;

Recomandarea Consilului de Ministri considera medierea ca factor facilitator al re-consolidarii raporturilor familiale. Medierea prin natura sa fiind o procedura care pune accent pe latura umana si pe substanta emotionala a raporturilor dintre persoanele aflate in conflict, este din punctul nostru de vedere cea mai potrivita metoda de solutionare a diferendelor intrafamiliale. Aceasta opinie si datorita cauzelor conflictelor familiale care in principal sunt legate de lipsa comunicarii sau deficiente in comunicare, lipsa unor raporturi de incredere intre soti, diverse motive de ordin emotional. In aceste conditii, unele state precum Franta[11] ori Marea Britanie, vazand beneficiile medierii in raporturile familiale au reglementat aceasta procedura ca etapa prealabila obligatorie, inaintea apelului la instanta de judecata. Acest trend este urmat indeaproape si de alte state, nu numai in litigiile familiale ci si in alte litigii, asa cum vom vedea in partea finala a acestui material.

Conform aceleiasi Recomandari, in ceea ce priveste promovarea, accesarea si participarea la medierea familiala, masurile posibile, pe care statele le pot lua sunt: a.   Statele trebuie să promoveze dezvoltarea medierii familiale, îndeosebi prin programe de informare a publicului, pentru o mai bună înţelegere a acestui mijloc de soluţionare amiabilă a litigiilor familiale.

b.Statele sunt libere să stabilească, în cazuri specifice, metodele adecvate de informare cu privire la mediere ca proces alternativ de soluţionare a litigiilor familiale (de exemplu, prevăzând o întâlnire între părţi şi mediator), şi permiţând prin aceasta părţilor să hotărască dacă este posibil şi indicat pentru ele să recurgă la mediere asupra chestiunilor care fac obiectul litigiului. c.         De asemenea, statele trebuie să se străduiască să ia măsurile necesare pentru a permite accesul la medierea familială, inclusiv la medierea internaţională şi să contribuie astfel la răspândirea acestui mijloc de soluţionare în mod amiabil a litigiilor familiale.

In acest moment medierea familiala in Romania este inca la inceput. Prevederile Noului Cod Civil in ceea ce priveste raporturile de familie si exercitarea autoritatii parintesti in comuna, precum si solutionarea conflictelor de familie in mod prioritar prin mediere, prin amiabilitatea unor discutii, sunt inca in faza de implementare. Persoanele care divorteaza apeleaza la mediator in numar foarte mic comparativ cu dosarele ce privesc litigii de familie – divort si custodie comuna. Medierea familiala in Romania progreseaza lent, insa este sustinuta de stat si organismele de mediere, preconizandu-se o crestere a numarului de conflicte care vor fi supuse medierii.

Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea în materie penală

Medierea in domeniul penal este legata de politicile restaurative ale mediului penal, politici ce pun accent in special pe incluziunea sociala a faptuitorului, reabilitatea lui in fata societatii, accentuarea aspectului nonpunitiv al unei fapte cu un grad de pericol social redus, si deasemeni pe solutionarea amiabila a conflictului prin repararea pagubelor faptei. Activarea puterii procesuale a victimei si introducerea ei in derularea procesului penal este mai complexa in noua viziune penala. Atenuarea consecintelor faptei penale in ceea ce o priveste pe victima sunt luate in considerare de noua legislatie penala in mod mai clar si mai complex.  In majoritatea statelor europene medierea penala este posibila si este folosita in cazul infractiunilor cu un grad de pericol social redus, in general cele in care raspunderea penala a faptuitorului/ faptuitorilor este inlaturata prin impacarea cu partea vatamata ori prin retragerea plangerii prealabile. In general aceste infractiuni au ca si caracteristici anumite raporturi intre faptuitor si victima, un grad de pericol social redus, ori circumstante care fac fapta penala sa nu poata fi considerata infractiune.

In Romania, ipotezele care au dus la crearea mediului medierii penale au fost legate de introducerea victimei in primul plan al solutionarii conflictului penal, dreptul acesteia la scuze si reparatii in mod si timp echitabil, principiile de reintegrare si reinsertie sociala a faptuitorului. Cu alte cuvinte, s-a ajuns la concluzia ca detentia persoanei nu rezolva si problema postdetentie, referitoare la integrarea in societate dupa perioada de detentie, ci dimpotriva „amplifica caracterul penal al faptuitorului si in consecinta sistemul punitiv opresiv aduce daune societatii”[12]. Daca la aceste lucruri adaugam si faptul ca resursele financiare lunare necesare incarcerarii unii condamnat sunt considerabile – aproximativ 2400 ron[13] – si de regula incarcerarea se face pentru un minim de cateva luni, observam ca pedepsele cu inchisoare par a fi prea costisitoare pentru stat. Din aceste motive a fost introdus si arestul la domiciliu in noua legislatie romaneasca ca pedeapsa de mijloc intre detentia in Penitenicair si condamnarea cu suspendarea executarii pedepsei.

Recomandarea Europeana pentru medierea penala impune crearea unui fundament juridic stabil pentru derularea procedurilor de mediere. Etica si procedura medierii penale va trebui spusa partilor din conflict, precum si drepturile si rolurile lor in mediere, deasemeni si efectele unei medieri. Formarea si calitatea mediatorilor care practica in domeniul penal va trebui supravegheata de un organism competent. Conform Recomandarii, mediatorii ar trebui să primească o formare iniţială înainte de a fi numiţi în funcţie, precum şi o formare continuă pe parcursul activităţii lor. Formarea lor ar trebui să privească asigurarea unui nivel de competenţă ridicat, ţinând cont de aptitudinile de a soluţiona conflictele, de exigenţele specifice pe care le implică munca cu victimele şi infractorii, de cunoştinţele de bază ale sistemului judiciar penal. Capabilitatea de a media un conflict penal ridica probleme in practica. Natura conflictului, natura relatiei dintre partile conflictului ( care se percep ab initio ca victima si infractor0, complexitatea cazuei penale, sunt diferente majore sezizate de mediatori, cu referinta la un conflict civil. Mediatorii vor trebui sa accepte medierea unui caz penal doar daca au capacitatea si capabilitatea sa inteleaga conflictul si substanta lui, precum si caracteristicile lui penale care vor ingreuna medierii si ajungerea la o solutie finala extinctiva.

Recomandarea nr. 9 din 2001 privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private

Conditiile acestei Recomandari sunt legate de apropierea autoritatilor administrative de cetateni, solutionarea mai rapida a conflictelor administrative, de-solicitarea instantelor de judecata de anumite cauze care sunt apte a fi solutionate pe cale amiabila, reducerea costurilor si reducerea timpilor de solutionare, recurgerea si la principiul echitatii si nu doar la litera legii.

Conform Recomandarii, reglementarea căilor alternative trebuie:    a. să asigure părţilor o informare adecvată referitoare la posibilitatea de a recurge la căile alternative; b. să asigure independenţa şi imparţialitatea conciliatorilor, a mediatorilor şi a arbitrilor; c.           să garanteze proceduri echitabile care să asigure respectarea drepturilor părţilor şi a principiului egalităţii; d. să garanteze, cât mai mult posibil, transparenţa în folosirea căilor alternative şi un anumit grad de discreţie; e.  să asigure executarea soluţiilor găsite prin recurgerea la căile alternative

Concilierea şi medierea pot fi iniţiate de părţile implicate, de către un judecător sau pot fi declarate obligatorii prin lege, deasemeni conciliatorii şi mediatorii trebuie să stabilească întâlniri separate cu fiecare parte sau simultan, cu scopul de a găsi o soluţie; conciliatorii şi mediatorii pot invita autoritatea administrativă să anuleze, să retragă sau să modifice actul administrativ, pe motive de oportunitate sau de legalitate.

Fata de aceste indrumari prezente in  Recomandare, trebuie facuta distinctia intre recursul administrativ reglementat in prezent in Romania, si caile de solutionare amiabila. Recursul administrativ este o forma preliminara judecatii, insa nu are tipul unei metode amiabila de solutionare, ci prezinta tot caracteristici de drept. Acest lucru este dovedit de cadrul procedural si material. Cererea/petitia facuta de o persoana care se simte lezata printr-un act ori printr-o decizie administrativa, se depune la organul emitent, care in urma analizarii ei, dispune rectificarea ori mentinerea acesteia. O procedura amiabila precum medierea, ar presupune cererea de mediere facuta de persoana care se simte lezata in drepturile ei prin acel act administrativ directionata catre un mediator – ca tert neutru, echidistant si impartial in situatie, mediator ce va convoca partile la o sedinta de mediere. Sedinta de mediere a unui conflict administrativ va fi discutia dintre petent si persoana imputernicita a institutiei/autoritatii administrative cu scopul identificarii problemelor incidente in vederea gasirii prin facilitatea mediatorului a unei solutii amiabile. Se oberva diferenta neta dintre procedura recursului administrativ si procedura medierii administrative. Intalnirea directa in fata mediatorului a partilor din conflictul administrativ creste considerabil potentialitatea si probabilitatea solutionarii amiabile a respectivului diferend. Desi in acest moment nu este reglementata medierea administrativa in legislatia romaneasca, aceasta este posibila, deoarece conform regulii generale in materia medierii, aceasta poate avea loc, daca partile din conflict pot dispune de drepturile/bunurile asupra carora exista conflictul, conform art 2 aliniatul 3 din Legea Medierii 192/2006.

Recomandarea nr. 10 din 2002 privind medierea în materie civilă

Medierea in materie civila are cea mai posibilitate de dezvoltare datorita diversitatii si multitudinii de conflicte. Toate raporturile sociale sunt conflictogene prin ele insele. Medierea civila presupune orice conflict din orice ramura de activitate, conflicte de munca, conflicte comerciale, conflicte de proprietate, conflicte privind posesia/granituirea, conflicte de creanta, etc. Medierea civila isi doreste scaderea numarului de litigii de pe rolul instantelor, si astfel cresterea calitatii actului de justitie, precum si crearea unui climat social pasnic bazat pe dialog si respect intre persoanele care au avut sau au un conflict. Captarea si solutionarea unor conflicte prin medierea civila este salutara si pentru persoanele din conflict care vor fi astfel educate intr-un mod eficace de gestionare si prevenire a eventualelor conflicte care vor surveni.

Toate politicile europene in domeniul medierii civile ofera deschiderea spre o noua viziune a gestiunii si managementului avantajos al conflictului prin explorarea de solutii de catre parti cu ajutorul unui mediator.

In procesul de dezvoltarea medierii Statele ar trebui să decidă dacă şi în ce măsură clauzele privitoare la mediere pot să restrângă dreptul părţilor de a apela la justiţie. Mediatorul ar trebui să acţioneze de o manieră imparţială şi independentă şi să vegheze la respectarea principiului egalităţii armelor în timpul medierii. Mediatorul nu poate impune o soluţie părţilor. Informaţiile din timpul medierii sunt confidenţiale şi nu pot fi folosite ulterior, decât cu acordul părţilor sau în cazurile permise de dreptul naţional. În procesul de desfăşurare a medierii ar trebui să fie lăsat părţilor suficient timp pentru a examina problemele ridicate şi pentru a găsi o eventuală soluţie în litigiu.

Medierea, desi este o procedura informala, presupune multa atentia din partea mediatorului, atat in faza de pregatire a procesului si a partilor pentru mediere, cat si pe parcursul discutiilor si negocierilor finale. Complexitatea unui caz va face ca si medierea sa fie complexa si mai dificila. In acest caz, prezenta a doi mediatori (procedura numindu-se co-mediere) este binevenita. Examinarea problemelor in discutie, evaluarea pasilor facuti in mediere, generarea de cat mai multe optiuni prin fructificarea diloagului, sunt elemente cheie din mediere.

Cat priveste restrangerea dreptului justitiabililor de a apela la justitie, Curtea Constitutionala din Romania,  a decis ca o procedura prealabila precum concilierea directa nu incalca accesul liber la justitie, deoarece „legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi – mai pregnant în materie comercială – şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată”[14]. Pentru promovarea medieri Statele ar trebui să furnizeze publicului şi persoanelor implicate în litigiile civile o informare generală asupra medierii. Statele ar trebui să grupeze şi să distribuie informaţii detaliate asupra medierii în materie civilă, inclusiv cu privire la costurile şi eficienţa medierii. Ar trebui să fie luate măsuri conform practicii şi dreptului naţional pentru a crea o reţea de centre regionale şi/sau locale, unde particularii să poată obţine o părere imparţială şi informaţii despre procedura medierii, chiar prin telefon, prin scrisoare sau prin e-mail.Statele ar trebui să informeze profesioniştii implicaţi în funcţionarea justiţiei, asupra medierii în materie civilă.

Directiva Europeana 52/2008 privind medierea in materie civilă si comercială

Toate Recomandarile  de mai sus,  impreuna cu toate discuțiile si proiectele pilot desfasurate statele europene (In Romania proiectul pilot privind medierea a avut loc la Craiova) incepand cu anii 2000, au conclus la nevoia unei directive in domeniul medierii conflictelor, ca necesitate stringenta mediului judiciar, ca alternativa viabila pentru cetateni. Acest lucru a fost posibil si datorită faptului ca majoritatea statelor europene aveau déjà un cadru ori o lege a medierii mai mult sau mai putin functional/ă, ceea ce Directiva aducea nou fiind o nota de principialitate a medierii si uniformizare a cadrului de implementare si promovare a acestei procedure pe intreag cuprinsul Uniunii Europene.

Instantele din statele europene erau aproape sufocate de numarul mare de litigii ce au crescut foarte mult si pe considerentul crizei economice, si necesitatea reglementarii si activarii sistemului de solutionare alternativa s-a impus de la sine, pentru a evita un blocaj judiciar. Medierea era gura de oxigen necesara. Cand ne referim l-a blocaj judiciar nu vizam strict imposibilitatea fizica de judecare a dosarelor de pe rol ci a timpilor enormi de judecare. Daca un termen de judecata este dat la 12 luni de la inregistrarea cererii de judecata este in fapt, din punctul nostru de vedere, o dovada de blocaj judiciar. Directiva dorea un cadru judiciar mai aerisit prin utilizarea medierii in cauzele cu un grad mare de mediabilitate, unde interventia judecatorului nu era atat de necesara. Astfel, pentru medierea unor astfel de litigii, directiva impunea statelor membre sa promoveze medierea prin programe nationale, prin informarea publicului larg, dar mai ales prin practicienii dreptului ca persoane care lucrau déjà  dosarele ce contineau conflictele dintre cetateni. Oferirea de stimulente finaniciare partilor care vor utilize medierea era deasemeni un punct important din Directiva, menit sa stimuleze apelul la aceasta metoda.

Experienta statelor vestice in fenomenul medierii si reusita unei astfel de proceduri a incurajat Uniunea Europeana in reglementarea cadrului si principiilor ei. Succesul de care incepea medierea sa se bucure era unul considerabil. Directiva isi dorea marirea numarului de cauze mediate, solutionate amiabila a cator mai multe litigii si aerisirea sistemului judiciar. Statele puteau impune o anumita modalitate de a apela la mediere inaintea sau dupa derularea unui proces judiciar, ca si obligativitate.

Crearea unui filtru al litigiilor care ajung in instanta este inca preocuparea institutiilor europene. Multitudinea de dosare de pe rolul instantelor, timpul mare de judecare a unui dosar, au facut ca politicile europene in domeniul ADR (Alternitive Dispute Resolution) dar mai ales in domeniul medierii sa fie mai dinamice, mai prompte si mai concrete.

Conform art 5 din preambulul Directivei, „obiectivul de a asigura un acces mai bun la justiție, ca parte a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, ar trebui să includă accesul la metode de soluționare a litigiilor atât pe cale judiciară, cât și extrajudiciară. Prezenta directivă ar trebui să contribuie la buna funcționare a pieței interne, în special în ceea ce privește disponibilitatea serviciilor de mediere”.

In ceea ce priveste medierea familiala, Directiva face trimitere la Regulamentul CE NR 2201/2003 AL Consiliului din 27 noiembrie 2003, care stipuleaza la art 55 litera e : statele ar trebuie sa lupte pentru „facilitarea incheierii de acorduri intre titularii raspunderii parintesti recurgand la mediere sau la alte mijloace, si facilitarea in acest scop a copperarii transfrontaliere”.

Directiva contine si mentiuni cadru pentru asigurarea unui control al activitii de mediere. „Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduită si acceptarea acestora de către mediatori si organizatiile care furnizează servicii de mediere, precum si a altor mecanisme eficace de control al calitătii privind furnizarea serviciilor de mediere”.

Referitor la revizuirea si analizarea efectelor Directivei, „nu mai târziu de 21 mai 2016, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului si Comitetului Economic si Social European un raport privind aplicarea prezentei directive. Acest raport analizează evolutia medierii în Uniunea Europeană si impactul prezentei directive în statele membre. Dacă este necesar, raportul este însotit de propuneri în vederea adaptării prezentei directive” .

Directiva a fost aplicata cu succes in statele membre ale Uniunii Europene, unele amplificand procesul de mediere in sistemul judiciar intern, altele neproliferand inca aceasta nisa. Cu toate ca majoritatea statelor au un cadru de oferire a serviciilor de mediere, aceasta procedura este inca slab cunoscuta de justitiabili, si foarte putin apeleaza la aceasta metoda pentru solutionarea disputelor in care se afla.

Promovarea unei prime sedinte de mediere inainte de apelul la instanta de judecata pare sa fie cea mai rodnica procedura de pana acum, legiferare ce este inca in vigoare in Italia pana in anul 2017. Si in alte state obligativitatea unei sedinte la mediator inaintea derularii unui proces judiciar a fost reglementata pentru unele tipuri de litigii.

In Italia, in perioada in care medierea a fost obligatorie s-au inregistrat aproximativ 200.000 de litigii solutionare prin mediere, spre deosebire de alte state europene unde in total abia au fost solutionate prin mediere un numar de 500 litigii[15].

In Romania, legea medierii nr 192/2006 a avut imbunatatiri an de an. Numarul mediatorilor a crescut in tot acest timp, iar progresul legislativ s-a facut treptat, ajungand in acest moment la introducerea obligativitatii unei sedinte la mediator inaintea unui proces judiciar prin legea nr 115/2012, lege care sanctiona partile din conflict pentru nerespectarea acestei obligativitati cu inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata, sanctiune juridica foarte drastica. Cum obligativitatea impreuna cu sanctiunea a intrat in vigoare incepand cu data de 01.08.2013, rezultatele legiferarii se vor putea cuantifica abia peste 1-2-3 ani. In aces moment medierea in Romania este slab utilizata de cetateni, desi a crescut numarul celor care au cunostinta de aceata procedura. Evolutia medierii este una buna avand in vedere si noua legislatie penala care largeste cadrul medierii si in domeniul penal, oferind partilor dreptul la alegerea unui mediator pentru solutionarea amiabila a unor infractiuni[16].

In ianuarie 2014, in cadrul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a fost prezentat studiul de impact cu titlul ”Redemararea” directivei privind medierea: evaluarea impactului limitat al implementarii sale si propunerea  de masuri pentru cresterea numarului de medieri in UE. Pentru cresterea semnificativa a numarului celor care recurg la mediere in Uniunea Europeana, propunerea de ansamblu care rezulta din studiu este urmatoarea: interventie legislativa care sa introduca, nu doar sa permita, un model minimal de mediere obligatorie, cel putin pentru anumite categorii de cazuri, informarea publicului larg prin diverse programe nationale ori regionale.

In cazul Romaniei, in ceea ce priveste stimulentele financiare,  ne putem gandi in primul rand la reducerea cu 50% a taxei de timbru care s-ar datora in cazul litigiilor privind transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile sau partaje, in cazul in care conflictul s-a solutionat prin mediere. Un astfel de stimulent ar fi un element important in conditiile crizei economice, dar nu poate fi considerat in mod singular ca element generator de medieri[17].

Analiza cadrului legal al medierii in cele 28 de State membre UE arata variatii semnificative in implementarea directivei.Unele au creat doua tipuri de mediere – interna si transfrontaliera.

Urmatoare data pentru analiza efectelor directivei in spatiul european este fixata pentru anul 2016, an in care se va evalua si posibilitatea adaptarii directivei, in sensul uniformizarii unor proceduri la nivel european, atat in ceea ce priveste solutionarea prin mediere a anumitor tipuri de conflicte ( de familie, raporturi de vecinatate, comerciale) prin impunerea unei sedinte preliminare obligatorii, cat si modul de evaluare, certificare si autorizare a mediatorilor, pentru ca actul de mediere si serviciile de mediere sa fie de o calitate neindoielnica.

La nivelul fiecarei tari medierea a intampinat dificulatti mai ales din partea practicienilor dreptului.  In toate statele unde medierea fost implementata prin centre pilot, primii care au fost reticenti au fost avocatii care nu priveau cu ochi buni medierea. Teama si reticenta de nou a fost si este unul din motivele  pentru care medierea inca se implementeaza si nu si-a castigat inca locul in managementul conflictelor. Desi  respingerea nu este un fenomen general, totusi dauneaza evolutiei normale si implementarii judicioase si rapide a acesteia in societate.

Concluzii

Politicile europene in domeniul medierii evolueaza, insa pasii facuti nu sunt cu rapiditatea pe care o cere sistemul judiciar si realitatea sociala.  In Romania,  an de an numarul conflictelor este in crestere, fapt aratat si de raportul CSM[18]; problema este una la nivelul fiecarui stat european. In conditiile in care medierea are capabilitatea de a capta si filtra un anumit tip si numar de conflicte,  promovarea medierii si facilitarea accesului justitiabililor la aceasta metoda prin oferire de stimulente financiare, apar ca lucruri importante si necesare pentru strategiile sistemului judiciar ce vizeaza perioada 2014-2020.
Uniunea Europeana  promoveaza medierea si metodele alternative de solutionare a litigiilor, insa ramane de datoria fiecarui stat ce politici interne adopta in domeniu, ce stimulente pentru justitiabili, ce calitate a serviciilor de mediere garanteaza.  Exemplul Italiei, care introducand medierea obligatorie, a ajuns la un numar considerabil de conflicte mediate si solutionate – 200.000, ar trebui sa fie un precedent favorabil implementarii unei forme de obligativitate a unui cadru amiabil de discutii, inainte de depunerea cererii de chemare in judecata, si deschiderea procesului judiciar. Doar astfel medierea se va impune pe piata mangementului avantajos si corespunzator al conflictelor ca procedura de o eficienta maxima.

Perspectivele unei forme obligatorii de medieri ar putea face obiectul unei reglementari unitare in statele europene, prin implicarea punctelor de vedere a justitiabililor, avocatilor, judecatorilor si mediatorilor.

Implemnetarea culturii dialogului si a medierii a evoulat considerabil, insa apelul la solutionarea diferendelor prin mediere are inca un nivel scazut datorat reticentei la nou, obisnuintei cu cadrele vechi, lipsei de viziune a factorilor implicati in legiferarea metodelor de mediere.

Oferirea de stimulente financiare va fi in continuare cel mai bun si cel mai atractiv stimulent pentru justitiabili, pentru apelul la aceasta alternativa. Fie sub forma scutirii de taxe de timbru la incuviintarea Acordurilor de Mediere, fie sub forma ajutorului public nejudiciar (initiative in acest sens exitand in acest moment in Romania[19]) , decontarea onorariilor de mediere atunci cand medierea nu are ca rezoluat o solutie extinctiva la conflict pot fi forme de ajutor finanicar pentru partile care incearca solutionarea prin mediere a conflictului. Deasemeni  sanctionarea partilor care refuza nemotivat medierea (practica existenta in Hong Kong[20]) ar putea fi un element in planificarea unui cadru de mediere obligatorie.