Posturi cu tag-ul 'mediere'
Temeiurile de drept privind acordarea ajutorului public judiciar în procesul de mediere
OUG 51/2008 conține câteva norme speciale privind facilitarea accesului la mediere pentru persoanele care au demarat sau intenționează să inițieze un proces.
Mai jos găsiți temeiurile de drept extrase din OUG 51/2008 ce vizează ajutorul public judiciar în materie de mediere:
Art 16 alin. 2: Daca cererea pentru a carei solutionare se solicita ajutor public judiciar face parte
din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de
solutionare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsa, daca se dovedeste ca
solicitantul ajutorului public...
Medierea în 2018 – un serviciu juridic de lux
Ultimele noutăți în domeniul medierii nu vin din legislația privind medierea ci vin din legislația financiar-fiscală privind PFA-urile, și privesc deopotrivă mediatorii și persoanele care vor apela la mediere. In contextul modificărilor aduse de Guvernul Tudose, taxele datorate de catre mediatori la stat se ridică la un cunatum imens în raport cu incasările birourilor de mediere.
În acest context mai mulți mediatori iau în calcul suspendarea sau chiar încetarea activității, aceasta fiind soluția găsită de ei, plecată și din lipsa de clientelă.
Soluția...
Recunoașterea faptei: o condiție excesivă pentru medierea penală
Intr-un proiect de Lege initiat si aprobat de Guvernul Romaniei in 26.10.2017 se modifica putin artitectura medierii penale. Proiectul mentioneaza ca medierea va avea efect pe latura penala a cauzei doar daca autorul a recunoscut fapta.
Modificarea in discutie este urmatoarea:
Art. II Alineatul (2) al articolului 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I
nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul
cuprins:
”(2) În latura penală a...
Parlamentul European: trebuie luate măsuri suplimentare pentru a asigura caracterul executoriu al acordurilor de mediere
Rezolutia CE
Parlamentul European a adoptat in data de 12 septembrie 2017 o Rezolutie ce cuprinde o radiografie a medierii la nivel european si anumite recomandari statelor membre. Rezolutia priveste implementarea Directivei 2008/52/CE si starea medierii in Europa de la adoptarea Directivei pana in prezent.
In document se mentioneaza ca ar trebui sa se acorde o prioritate schimbarii mentalitatii juridice prin dezvoltarea unei culturi a medierii intemeiata pe solutionarea litigiilor pe cale amiabila. Se mentioneaza ca medierea contribuie la un mai bun acces la justitie si la...
Principala barieră a unui conflict
Conflictele mari apar de cele mai multe ori în urma unor acumulări de situații nerezolvate. Conflicte mici (trecute cu vederea, nediscutate, nesoluționate) se cumulează treptat fără ca cei implicați să poată conștientiza că de fapt sunt în construirea unui bulgăre ce va determina la un moment dat o avalanșă cu efecte nu tocmai plăcute. Tumultul de gânduri și energii negative, stresul provocat, distrugerea comunicării sunt doar cateva din efectele acestei avalanșe care vine pe neașteptate. Toate acestea determină un sentiment care blochează aproape total...
Ministerul Justiţiei şi confuzia creată de CCR în privinţa medierii penale
Dreptul la mediator a devenit un drept penal fundamental odata cu noile coduri penale intrate in vigoare in anul 2014. Ceea ce a nascut insa divergente privind medierea si acordurile de mediere a fost faptul ca aceste institutii nu sunt parte din Codurile Penale ci apartin unei legi speciale, Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Unii dintre practicienii dreptului penal au “sanctionat” legiuitorul pentru neintegrarea institutiei medierii in Codurile penale. De aici au aparut in practica foarte multe opinii privind efectele medierii penale, opinii...
4 mai – Ziua Naţională a mediatorilor din România
Prin Hotararea nr 272/02.04.2012 Consiliul de Mediere a stabilit ziua de 04 mai ca fiind Ziua Nationala a Mediatorului.
Trasmit tuturor colegilor medi mediatori la multi ani in profesie, spor in cele bune, proiecte cat mai ample, medieri cat mai multe, energie multa, pozitiva si constructiva.
Deasemeni, avand in vedere contextul intern si extern al profesiei, indemn colegii mediatori la unitate, ratiune si rabdare.
Medierea este o profesie destul de complexa, iar dezvoltarea acesteia tine foarte mult de noi mediatorii, si nu neaparat de legiuitor, cum ar crede unii. Modul in care...
Redactarea Acordului de Mediere: opţiune sau obligaţie pentru mediator?
Acordul de mediere este intelegerea amiabila a partilor din conflict. Acordul de Mediere survine discutiilor si negocierilor facilitate de mediator, si reprezinta exact intelegerea partilor incheiata si agreata la mediere.
Este redactarea Acordului de mediere o obligatie profesionala a mediatorului sau este doar o optiune/facultate a acestuia?
Regula Generala:
Art 58 din Legea Medierii 192/2006 stipuleaza ca mediatorul nu este obligat sa redacteze acordul de mediere.
(1) Cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate...
26.08.2016 – Raportul Comisiei Europene privind medierea
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN
privind aplicarea Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială
1.Introducere
1.1.Obiectiv
Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, 1 inclusiv în domeniul dreptului familiei, are scopul de a facilita accesul la soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) și de a promova soluționarea pe cale amiabilă a acestora, prin încurajarea...
Gala Excelentei in Mediere – Editia a IV-A – CLUJ NAPOCA, 15-16 aprilie 2016
Un eveniment anual remarcabil pentru tagma mediatorilor este Gala Excelentei in Mediere.
Ajuns la a IV-a editie, evenimentul este dedicat tuturor mediatorilor fiind o sarbatoare nationala a medierii in care sunt premiati cei mai activi si implicati mediatori dar si personalitati de baza din societatea civila ori juridica care au sprijinit ori sprijina medierea.
Personal am fost prezent la editia anterioara si am ramas placut surprins de implicarea colegilor mediatori in organizare dar si de modul perfect in care s-au desfasurat etapele evenimentului.
Utilitatea evenimentului este...
Programul Biroului nostru de mediere în perioada sărbătorilor pascale
Pentru orice informatie legata de posibilitatea si procedura medierii unui litigiu/dosar in care sunteti parte va stam la dispozitie telefonic in intervalul orar 10.00-16.00 in zilele de:
6-8 aprilie 2015
15-16 aprilie 2015
Incepand cu 20 aprilie 2015 programul va intra in normalitate cu disponibilitate luni-vineri, si in mod exceptional si sambata ori duminica dupa urgenta cazului.
In afara programului de mai sus, va stau la dispozitie pentru orice clarificare ori consultanta privind medierea conflictului in care sunteti implicat/a, pe mailul dorin@mediatoru.ro ori pe whatsupp...
Diferenta intre instanta de judecata si mediere atunci cand avem un conflict de familie
Societatea comunista si apoi cea de tranzitie ne-a invatat ca orice litigiu ori disputa avem, singura cale de a ne face dreptate este instanta de judecata. Pentru orice nedreptate pe care o percepem noi mergem la proces. “Te dau in judecata” este la unii un regretabil “buna ziua”.
Conflictele de relatie dintre doua persoane sunt cele din domeniul familiei. Conflictele pot fi intre soti si fosti soti, intre parinti cu privire la copii si exercitarea autoritatii parintesti, si intre fostii soti cu privire la bunurile lor comune dobandite in timpul comun conjugal.
Ceea...
Mediatorii lupta cu formatorii in mediere. O eroare aproape fatala.
Mai sunt cateva zile pana incep alegerile pentru Consiliul de Mediere.
Campania foarte agresiva denota un interes major al candidatilor pentru un loc in acest Consiliu.
Mi-a atras in mod special atentia lupta candidatilor cu mediatorii-formatori, unii ajungand sa faca campania explicita NU FORMATORILOR.
Mentionez din inceput ca nu sunt formator si nu sustin un anume formator, ci in articol ma voi referi la problema per ansamblu, ca idee de principiu.
Trebuie specificat ca formatorii in mediere sunt de doua tipuri. Formatori de pregatire initiala, adica autorizati sa desfasoare...
Note privind candidaturile la Consiliul de Mediere – alegeri martie 2015
Candidatii la Consiliul de Mediere au adoptat diferite strategii de a se promova pentru acea demnitate (zic ei).
Va reamintesc ca nu voi candida la aceste alegeri, avand alte planuri pe termen scurt si mediu, dar voi veghea la alegeri si la programele promovate de candidati.
Doresc sa subliniez prin acest scurt mesaj unele carente ale campaniei unora cat si derapajele candidaturilor lor.
1. Unii vorbesc despre medierea obligatorie fără a lua in considerare experientele din trecut. Fara a lua in considerare haosul produs de medierea obligatorie in Italia ( proces si procedura pe...
Punct de vedere privind alegerile in Consiliu de Mediere
In urma unor intoxicari cu mesaje si promisiuni depasind orice granita a demagogiei, voi puncta scurt cateva chestiuni incidente in programul candidatilor pentru Noul Consiliu de Mediere.
Mentionez ca eu nu voi candida si nu am nici o intentie in acest sens, desi am fost rugat insistent de colegi mediatori si nu numai. Am alte planuri si alte obiective pe termen scurt si mediu. Nu am timp si energie pentru o pozitie si o munca in noul CM. Dar voi sta aproape de mediatori in a veghea la procesul de campanie al mediatorilor-avocatilor-formatorilor- candidati si la modul de a face...
Medierea – parte din Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020
In Monitorul Oficial nr. 19 din 12 ianuarie 2015 a fost publicata H.G. nr. 1155/2014 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015—2020, strategie ce priveste atat medierea ca metotda de solutionare amiabila a disputelor cat si profesia de mediator cu specificatiile ce urmeaza.
În etapa de redactare a proiectului strategiei, Ministerul Justiţiei a primit contribuţii de la Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Administraţia Naţională a...
Poziția mea față de situația actuală privind conducerea CM
Astazi am fost la Consiliul de Mediere si am achitat taxa anuala pe semestrul I al anului 2015. Deasemeni mi s-a vizat legitimatia de mediator pe anul 2015. Am mers pe principiul ca ce poti face in decembrie, nu lasa pe ianuarie.
Fata de situatia privind decizia CCR cu referire la suspendarea mandatului actualilor membri, si fata de toata situatia si toate discutiile privind viitoarele alegeri in Consiliul de Mediere si auditul financiar care se cere actualului Consiliu, MA DECLAR NEUTRU.
Nu particip si nu voi participa la nici un comentariu fata de situatie, nu particip si nu voi...
Despre diferend, dialog si negociere – Horia Roman Patapievici
Redau mai jos un fragment din cartea „Despre Idei si Blocaje”, scrisa de dl Horia Roman Patapievici, unde dumnealui face o evaluare a spatiului public in ceea ce priveste cultura diferendului – a conflictului la romani, punctand ca dialogul si negocierea unei solutii – componentele medierii – sunt si valente si necesitati intrinseci unei societati democratice.
„Sa presupunem ca am un diferend cu aproapele meu (Intrebarea care deschide diferendul este „sunt eu oare paznicul fratelui meu?”Geneza 4,9). Pentru a-l rezolva am doua variante...
Politicile Europene in domeniul medierii ca soluție alternativă la instanțele de judecată
Rezumat
Medierea reprezintă una dintre metodele cele mai utilizate în ceea ce privește soluțiile alternative la instanțele de judecată. Ca și proces, medierea oferă un dialog generos în ceea ce privește soluțiile posibile la un conflict. În ultimele două decenii medierea a luat un avânt considerabil în Europa și în România, pe fondul dezvoltării sociale, pe fondul aglomerării instentelor de judecată cu sute de dosare pe cap de judecător, pe fondul dezvoltării unei noi concepții privind menagemntul corespunzător al conflictelor. Vom vedea în...
Medierea – ultima șansă pentru o soluție amiabilă
Ireversibilitatea efectelor faptelor noastre face ca fiecare moment in care actionam sa trebuiasca sa fie atent monitorizat de noi. Fiecare miscare naste alte miscari, si alte miscari produc alte efecte.
In principiu este vorba despre ireversibilitatea actelor si faptelor noastre. Daca decid ceva, acel ceva ramane o decizie, si influenteaza dinamica relatiilor in care sunt, si in care decizia este incidenta. Cu alte cuvinte sunt liber sa vreau sa fac ceva anume, dar trebuie sa am grija ca acel ceva sa imi dauneze cat mai putin, iar pe cei din jur sa nu ii „pagubeasca”,...