Exemplu de Plan Parental privind custodia comună negociat în cadrul medierii

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 17 septembrie , 2018

Mediere custodie comună

Conflictele privitoare la custodia copilului după divorț/separare sunt printre cele mai sensibile situații în care ajung părinții. Frica de ”a nu mai avea copilul” este deseori întâlnită la tați. Frica de a nu mai avea venituri sau puteri suficiente pentru creșterea copilului de una singură este deseori întâlnită la mame. Părinții au două conflicte majore în perioada de separare: conflictul raportat la relația dintre ei și conflictul raportat la relațiile lor viitoare cu copilul. Medierea poate ajuta părinții să identifice, prin dialog și implicare, soluții amiabile durabile privitoare la relațiile parentale viitoare. Stabilirea unui cadru de bune relații cu copilul precum și a aportului financiar și nu numai la creșterea acestuia sunt necesare pentru buna dezvoltare a acestuia. Interesul superior al copilului este punctul central al medierii unor astfel de conflicte, interes care trebuie să se grefeze pe posibilitățile, mijloacele, interesele și nevoile fiecărui părinte. În mediere părinții pot discuta diverse modalități de exercitare a autorității părintești și își pot asuma diverse oblgații și sarcini. Mai jos este un exemplu de acord de mediere rezultat recent în urma discuțiilor din cadrul biroului nostru de mediere.

Conținutul Acordului de Mediere:

 Noi Popescu X și Popescu Y,  în urma medierii conflictului referitor la autoritatea părintească privind copilul nostru- minora Popescu Z (Certificat de naștere serie NW nr 000004), am stabilit și convenit de comun acord urmatoarele:

  1. Domiciliu minorei Popescu Z va fi la adresa din Str –, adresa aceasta fiind și adresa de domiciliu a mamei. Eu Popescu Y, în calitate de mamă, voi fi cea care va avea grijă de minoră cât aceasta va fi sub supravegherea mea. Domiciliul minorei se poate schimba doar cu înștiintarea tatălui în termen de 60 de zile anterior schimbării. Informarea este valabilă și dacă este făcută pe mailul sau pe numărul de telefon pe care se comunică în mod curent cu tatăl.
  2. Pensia lunară de intreținere la care se obligă tatăl este de 2.000 de lei lunar și va fi plătită în contul bancar nr ––, titular Popescu Y. Tatăl poate contribui și cu alimente, îmbrăcăminte sau plata altor taxe/cheluieli școlare, medicale sau de altă natură care îl privesc pe copil.
  3. Modalități și posibilități de relaționare cu copilul:
    a) tatăl va avea dreptul a lua copilul la el în primul și al treilea sfârșit de saptămână din lună, de sâmbătă dimineața orele 09.00 până duminică la ora 19.00 – oră la care copilul va trebui să fie adus înapoi la domiciliul său. În tot acest timp, tatăl trebuie să comunice cu mama copilului și să o înștiințeze, la cerere, despre locul unde este copilul, starea sa de sănătate ori alte probleme sau situații de care mama trebuie să aibă cunoștință pentru buna creștere și dezvoltare a copilului.
    b) vacanțele se vor petrece cu ambii părinți astfel: vacanța de iarnă și de Paște, o săptămână la tată și una la mamă, ordinea urmând a fi stabilită de comun acord la începutul fiecărei vacanțe. În vacanța de vară tatăl va putea lua copilul pentru o perioadă de 4 săptămâni, informând în prealabil și în timp util mama copilului. În perioada în care copilul este cu tatăl, acesta este direct răspunzător de copil și totodată tatăl trebuie să comunice cu mama copilului și să o înștiințeze, la cerere, despre locul unde este copilul, starea sa de sănătate ori alte probleme sau situații de care mama trebuie să aibă cunoștință pentru buna creștere și dezvoltare a copilului.
    c) în timpul cât copilul nu se află la tată, tatăl poate lua legătura cu copilul prin mijloace de comunicare audio video, fără ca aceste comunicări să depășească o frecvență care să deranjeze mama sau copilul; comunicările pot avea loc zilnic .
    d) tatăl sau mama are posibilitatea de a-și lua copilul în vacanțe în străinătate, fără a fi nevoie de acordul scris al celuilalt părinte, ci doar cu o înștiințare prealabilă scrisă făcută celuilalt părinte, pe mailul sau pe numărul de telefon prin care părinții comunică în mod frecvent. O astfel de ieșire din țară nu poate depăși 30 de zile.
    e) tatăl are dreptul și obligația de a supraveghea modul în care este crescut și educat copilul, putând oricând solicita mamei poze, date sau informații ce privesc viața, sănătatea, educația și formarea copilului.
  4. Alte probleme importante din viața copilului. Părinții vor lua de comun acord decizii privind problemele și chestiunile medicale, religioase, școlare, relațiile sociale ale copilului și alte aspecte importante de orice natură care survin în viața copilului. Mama copilului se va consulta periodic cu tatăl privind aceste aspecte. Informarea și consultarea este valabilă și dacă este făcută pe mailul sau pe numărul de telefon pe care părinții comunică în mod curent. Părinții se angajează să dezvolte relații parentale normale și echilibrate raportate la copil, să contribuie în mod concret și efectiv la dezvoltarea personală intelectuală, spirituală și socială armonioasă, să ia în considerare punctele de vedere ale copilului în raport cu vârsta, nevoile și interesele acestuia.
  5. Clauza de mediere. Orice neînțelegere privind aplicarea în timp a acestui acord va fi soluționată prin mediere, ca o procedură prealabilă oricărui demers judiciar.

Prezentul acord reprezintă o modalitate de exercitare comună a autorității părintești, cu mențiunile de mai sus. Întelegerea intervenită între noi este definitivă și totală, prin urmare declarăm soluţionat în totalitate conflictul dintre noi.

 

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avocat București