- Medierea conditie preprocesuala – rezumatul dezbaterilor din cadrul conferintei “Noul Cod de Procedura Civila la inceput de drum” din 05-06.04.2013Sambata 6 aprilie a.c au avut loc dezbaterile pe tema medierii in cadrul conferintei “Noul Cod de Procedura Civila la inceput de drum”. In cadrul conferintei, sectiunea referitoare la mediere a fost prezentata si moderata de doamna Prof. Univ. Dr. Magda Volonciu, mediator autorizat. S-au punctat avantajele medierii, momentul obligativitatii sedintei de informare privind medierea, litigiile mediabile si efectele procedurii medierii asupra cauzelor extrajudiciare ori pendinte unui proces .Majoritatea juristilor din sala au dorit o abordare interactiva privind tema medierii, pentru a pune intrebari si a supune discutiei obligativitatea sedintei de informare atat inainte cat si dupa 1.08.2013 cand va intra in vigoare sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata.
Printre articolele cele mai discutate din Legea Medierii si organizarii profesiei de mediator nr 192/2006 au fost articolele 2 si 60 indice 1, articole conexe care se refera la sedinta de informare obligatorie si la materiile in care aceasta sedinta este obligatorie.
Printre ideile care au rezultat in urma dezbaterilor sunt:
– Impunerea unei proceduri prealabile precum sedinta de informare privind medierea este inoportuna
– Desi s-a dorit celeritatea procesului judiciar, aceasta sedinta de informare nu este decat inca un fapt ce tergiverseaza procedura judiciara, avand un efect de bumergang asupra initiativelor de degrevare a instantelor
– Obligativitatea sedintei de informare privind medierea nu este decat o alta formalitate impusa justitiabilului, asa cum a existat si concilierea
– Nu s-a impus medierea, ci s-a impus obtinerea unei hartii la dosarul cauzei
– Procedurile prealabile nu au dat roade niciodata
– Probabilitatea ca legea sa treaca de Parlament cu sanctiunea inadmisibilitatii de la 01.08.2013 este mica
– Legea medierii este plina de “ciudatenii juridice”
– Paratul ori Instanta poate invoca neindeplinirea obligatiei reclamantului privind informarea atat in faza de regularizare, cat si la primul termen exclusiv
– Parerea juristilor este ca in legiferarea unor astfel de proceduri ar trebui sa se tina cont de punctul de vedere al practicienilor dreptului
– Din sala s-a spus ca deja in sistemul ECRIS s-a introdus procedura sedintei de informare ca obligatorie, si ca s-a primit Comunicare cu invederarea parcurgerii sedintei de informare privind medierea
– Juristii/avocatii mediatori nu pot emite Certificate de Informare ori Procese Verbale clientilor pe care ii reprezinta, deoarece medierea este o procedura care impune mediatorului independenta, neutralitate si impartialitate in orice etapa procedurala privind medierea
– Pentru a vedea scopul perioadei dintre obligativitatea fara inadmisibilitate ci doar cu suspendare (15.02.2013) si obligativitatea cu inadmisibilitate (de la 01.08.2013) trebuie revazuta expunerea de motive din OUG 90/2013 si OUG 4/2013 – cea din urma specificand ca aceasta perioada este una de evaluare a viabilitatii obligatiei parcurgerii sedintei de informare privind medierea
– Un reprezentant al Orange Romania a punctat cazul dilematic in care se afla, si anume acela ca avand 1000 de clienti cu dosare pe rol ori in derularea deschiderii procedurii judiciare nu ar vedea de ce sa se informeze privind avantajele medierii, de vreme ce le-a notat de la prima sedinta de informare privind medierea, intelegandu-le si fiind de acord cu ele, insa dorind sa urmeze calea judiciara
In cadrul Conferintei, ca mediator autorizat, am remarcat o atitudine negativ-agresiva la adresa medierii si sedintei de informare privind medierea, atitudine izvorata din neintelegerea scopului si fondului medierii si sedintei de informare porivind medierea. Neintelegerea avea la baza o slaba si partiala interpretare a articolelor supuse discutiilor, referindu-ma la art 2 si art 60 indice 1 din Legea Medierii si organizarii profesiei de mediator nr 192/2006. Ma refer la o slaba si partiala interpretare a articolelor mai sus mentionate avand in vedere ca nu au fost parcurse integral, pentru a se putea vedea scopul reglementarilor. De aici toate neintelegerile privind medierea si sedinta de informare.
Ca jurist, in analiza unui text de lege, litera legii este la fel de importanta ca si fondul legii. In toate cazurile fondul legii este cel care guverneaza litera, litera legii fara fond fiind ca un simplu articol de ziar. In cadrul conferintei, smulgand doua articole din Legea Medierii, si analizandu-le literal, este de la sine ca procedura a fost perceputa ca derizorie, fara fond, fara scop, fara noima, inoportuna.
Nu sunt deloc de acord cu catalogarea sedintei de informare ca fiind o formalitate impusa justitiabilului care va tergiversa si mai mult procesul judiciar, din mai multe considerente.
Scopul legii este scris in art 2 din lege, care spune ca toata aceasta procedura se face “in vederea solutionarii pe calea medierii a respectivului conflict/litigiu”, asadar potentialitatea evitarii/incetarii unui proces judiciar trebuie luata in calcul, si nu tergiversarea acestuia.
Premisele sunt diferite: daca se pleaca de la idea ca se cere un Certificat de Informare la dosarul cauzei, este evident esecul legii si procedurii; dimpotriva, daca se pleaca de la idea ca sedinta are ca scop solutionarea prin mediere a litigiului (scop prevazut si literal in art 2 al legii), extrajudiciar ori pendinte unui proces judiciar, si acest lucru se dovedeste viabil si practic, mai exact, va fi un procent de x% dosare solutionate prin aceasta procedura, creditul dat medierii va fi in favoarea sistemului judiciar si in favoarea masurilor de degrevare a instantelor.
Din estimarile Consiliului de Mediere, Ministerului de Justitie si Consiliului Superior al Magistraturii procentul cauzelor care vor fi solutionate prin mediere in urma acestei masuri legislative va fi unul consistent care va duce la degrevarea instantelor de anumite cauze. Procentul nu este public, insa un procent de 30-40%, ori un minim de 20-30%, ori un minimum-minimorum de 10% de cauze solutionate prin mediere ar fi intradevar o “gura de oxigen” pentru sistemul judiciar.
Pentru aceasta mediatorii sunt pregatiti pentru parcurgerea sedintei de informare cu partile din conflict in vederea solutionarii prin mediere a conflictului. Scopul si fondul Legii Medierii nu este de a se crea o noua etapa birocratica, prin obligarea aducerii unei hartii la dosarul cauzei, ci acela ca partile dintr-un litigiu, sa incerce impreuna cu mediatorul, incepand cu o sedinta de informare privind medierea si avantajele ei, o solutionare a litigiului lor. Mediatorul explicandu-le in fapt avantajele medierii in cauza lor, partile intelegand in fapt si concret avantajele medierii in cazul lor, rolul lor in mediere, rolul mediatorului, etapele procesului, drepturile lor in mediere, efectele procesului de mediere, etc.
In lumina acestor considerente aceasta sedinta de informare privind medierea este nu o tergiversare a procesului judiciar, ci o masura de incetare a acestuia , prin gasirea unor variante si solutii amiabile conflictului partilor impreuna cu mediatorul, la mediere. Beneficiile sedintei de informare vor aparea atat pentru procesele pendinte , cat si pentru cele care urmeaza a se deschide. Iar beneficiul major pentru sistemul judiciar este incetarea procesului civil ori solutionarea extrajudiciara a conflictului partilor.
Desi sedinta de informare privind medierea a fost comparata cu alte proceduri prealabile obligatorii precum concilierea, consideram ca prezenta mediatorului ca tert neutru si impartial, ca analist si manager de conflict, ca liant de comunicare intre cele doua parti ale conflictului, aduce un punct care diferentiaza clar si categoric cele doua proceduri. Avantajele medierii diferentiaza si ele categoric cele doua proceduri, cel mai mare avantaj fiind returnarea taxei de timbru judiciar in cazul majoritatii litigiilor.
Sanctiunea suspendarii procesului judiciar pentru neparcurgerea sedintei de informare a fost reiterata deasemeni de juristi , acestia aratand ca instanta din oficiu ori la cererea paratului poate suspenda procedurile judiciare, in vederea parcurgerii sedintei de informare privind medierea.
Cat priveste situatia aratata de reprezentantul Orange Romania, in care aceasta companie, ca idee, ar avea deschise 1000 de litigii, plus altele in curs de deschidere, si ca nu ar vedea rostul unei informari de 1000 de ori privind medierea, pot spune ca in ceea ce priveste medierea si sedinta de informare, cel care se prezinta la mediator are un litigiu/conflict anume cu o parte anume. Ca si in instanta, nu depui un dosar pentru toti 1000 clienti debitori, ci pentru fiecare caz in parte depui un dosar cu documente specifice. In mediere e la fel. Fiecare caz are o procedura proprie. Procedura de informare se poate deschide daca exista un conflict anume, conflict care are un obiect anume si parti anume. Nu se poate informa privind medierea in mod general, acest lucru venind tot din scopul sedintei de informare privind medierea – acela de a solutiona respectiva cauza la mediator, solutionare care trebuie incercata in mod direct de catre partile acelui conflict. Este drept ca pentru o societate de anvergura Orange Romania sedinta de informare surescita anumite probleme de organizare si administrare logistica, insa nu pot sa nu remarc avantajele majore de timp si bani economisiti in fiecare caz de aceasta companie, avand in vedere ca atat taxa de timbru se returneaza daca litigiul s-a solutionat prin mediere, cat si faptul ca acordul de mediere poate fi supus usor autentificarii ori incuviintarii pentru a putea avea putere de titlu executoriu. Avantajele companiilor care aleg medierea sunt foarte mari in contextul economic si judiciar actual.
Medierea in Romania in acest moment are radacinile bine consolidate in sistemul de management amiabil al conflictelor/litigiilor. Mediatorii s-au autorizat in numar suficient pentru a face fata parcurgerii sedintelor de informare cu partile dintr-un conflict/litigiu, si pentru a solutiona prin mediere conflictele/litigiile care vin in prima faza doar la o sedinta de informare privind medierea.
Doamna Prof. Univ. Dr. Smaranda Angheni , Rector al Universiatii “Titu Maiorescu” Bucuresti, a lansat ideea une Conferinte avand ca tema Medierea , conferinta pe care o considera necesara in contextul actual al medierii si sedintei de informare.
Doamna Prof. Univ. Dr. Magda Volonciu a incheiat panelul pe tema medierii spunand ca in toate tarile europene se pasa pe pedala medierii si a solutionarii pe cai amiabile a conflictelor, incheind cu o interogatie potrivita momentului actual al sedintei de informare privind medierea : “Daca nu acum, atunci cand?”
- Articolul a aparut si pe portalul juridic online Juridice.ro (link direct catre articol)
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.
2 Responses to Sedinta de informare privind medierea – obligatie preprocesuala