Sedinta de informare privind medierea nu mai este obligatorie pentru justitiabili conform deciziei CURTII CONSTITUTIONALE din 07.05.2014
Curtea Constitutionala a Romaniei, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 alin.(1) şi (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale, potrivit siteului ccr.ro
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.
ARTICOLUL 147 din Constitutia Romaniei Deciziile Curţii Constituţionale
(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, înacest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Medierea ramane astfel o procedura integral facultativa pentru partile din litigii.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.