Informații la zi despre Mediere, Avocat și Mediator autorizat ILIE DORIN

In 15 februarie 2013 intra in vigoarea obligativitatea sedintei de informare privind medierea. Obligativitate fara o sanctiune, deci mai mult o recomandare “fortata” pentru partile din conflicte. Valurile facute de aceasta noua procedura ridicasera de pe scaune multi practicieni ai dreptului. Multi nu intelegeau aceasta procedura, multi nu intelegeau scopul ei, multi nu ii vedeau eficacitatea. Multi desi observau potentialitatea unei astfel de proceduri au fost si sunt impotriva ei.

Sanctiunea neparcurgerii sedintei de informare a venit la 1.08.2013 – inadmisbilitatea cererii de chemare in judecata daca partile din conflict nu au incercat medierea situatiei, sanctiune destul de drastica din punct de vedere juridic.

Surpriza surprizelor a venit prin Legea 214/2013, care schimba fundamental conceptul de sedinta de informare la mediator cu un nou concept ce consta in obligarea practicienilor in drept sa isi informeze partile pe care le asista/reprezinta de existenta medierii si avantajele acestei folosirii proceduri. De ce ii spun surpriza? Pentru ca in aceeasi Lege a Medierii, in acelasi articol 2, se stipulasera 2 tipuri de “informare” complet diferite, in sarcina unor profesionisti de toate felurile, mediatori, notar, avocati, consilieri juridici, procurori, judecatori.

Curios lucru ca sedinta de infomare privind medierea – care are o procedura distincta clar prevazuta in Legea medierii la art 2 coroborat cu art 43, proprie activitatii mediatorului, a ramas atat la dispozitia mediatorilor cat si la dispozitia practicienilor in drept, care desi nu au o procedura, sunt obligati sa o faca. Cum o fac, nu stim. Stim doar ca unii declara in cererea de chemare in judecata ca au facut „informarea” si astfel totul e ok. Unii pentru a fi „acoperiti” mai bine, apeleaza la un mediator-comerciant, comertul cu certificate de informare ori procese verbale devenind un trade juridic la mare cautare in ultimul timp. Cei mai seriosi apeleaza la un mediator si nu amesteca felurile intre ele, pentru o mai buna „digerare”.

In mediul online se face deja o statistica a efectelor acestei obligativitati. Din punctul nostru de vedere nu putem vorbi de efectele acestei obligativitati. Asta deoarece sedinta de informare privind medierea in acest moment este gresit inteleasa si  reglementata. Mai mult decat atat este gresit inteleasa si reglementata, in mod voit si deliberat.

Asa cum legiuitorul o initiase in anul 2012, sedinta de informare privind medierea, se dorea a fi o veritabila sedinta de discutii a partilor dintr-un conflict cu un mediator, in vederea medierii conflictului. Partile „informau” mediatorul despre conflictul lor, mediatorul informa partile despre mediere si avantajele utilizarii acestei metode in cazul lor. Sedinta era in fapt o veritabila discutie in vederea medierii conflictului, in vederea detensionarii partilor, in vederea aplanarii raporturilor conflictuale, asadar a pregatirii partilor pentru mediere. Scopul acestei sedinte enumerate mai sus era insasi medierea conflictului, aceasta fiind totodata o etapa din procedurile de mediere.

Sedinta la mediator inaintea unui proces judiciar, este o treapta absolut normala in solutionarea amiabila a disputei. Bineinteles un mediu postcomunist si o societate capitalista la inceputuri inca dupa 24 de ani, mediu si societate ce mostenesc impreuna agresivitatea si incisivitatea abordarii conflictului nu pot fi in concordanta cu noile tendinte, atat timp cat nu au oameni care sa faca aceasta concordanta. Principiul lor – judecatorul este sacru si doar el exista. Nimeni nu face dreptate decat judecatorul, eu ca parte in conflict nu imi pot face dreptate, nu am aceasta capacitate si nici nu imi „permit”. Oare?

Reglementarea unei sedinte preliminare la mediator se doreste a fi un filtru pentru anumite litigii. O discutie cu un tert neutru, echidistant si impartial privind oportunitatile aduse de conflict, cat si avantajele majore aduse de mediere, au capacitatea efectiva de a filtra litigiile. Probabil aceasta capacitate a speriat unii din practicienii in drept. Si atunci au zis, hai sa o facem noi. Evident ca rezultatul nu poate fi acelasi schimbandu-se cadrul si cadrele.

In Facultatea de Drept si nici ulterior la studiile de master nu am facut cursuri de comunicare si negociere, esentiale metodelor de solutionare amiabila a litigiilor. E vorba de niste cunostinte si abilitati pe care le inveti, apoi le deprinzi si apoi le exersezi zi de zi. Nu ai cum sa fii negociator, mediator, facilitator, conciliator daca ai absolvit o facultate de drept, dimpotriva nu poti fi pentru ca inveti cu totul altceva acolo. Nu ai cum sa fii negociator, mediator, facilitator, conciliator, cand zi de zi tu te pregatesti si iti „ascuti” tehnicile de acuzare, de aparare, de inarmare, antagonice activitatii de mediere/conciliere/facilitare.

In acest context „servirea” sedintei de informare privind medierea  practicienilor in drept a dus in gol nu numai aceasta procedura care viza un succes considerabil, dar deasemeni intreaga procedura si institutie a medierii.

Sedinta de infomare nefiind reglementata corespunzator, neexistand un cadru stabil si eficace, fiind data pe mana expertilor judiciari – avocatii – nu a avut cum sa aiba roade concretizate in solutii amiabile transcrise in acorduri de mediere. Din acest motiv mis e pare puerila si abordarea CSM, cum ca incepand cu 2014 se va face numararea acordurilor de mediere consfintite de instanta. Daca legea ar fi clara si procedurile s-ar regementa, da putem incepe numaratoarea. Dar atat timp cat clientul sta tot la brat cu avocatul, si acesta il „dezinformeaza” despre mediere, ma indoiesc ca numarul acordurilor de mediere la sfarsit de an va fi format din peste 3 cifre. Asta si deoarece un profesionist al salii de judecata nu poate fi in acelasi timp un profesionist in biroul de mediere. Oricat ar vrea, oricat ar spune. Principiul de diviziune a muncii e si mai clarificator in acest sens.

Legiuitorul ar trebui sa intervina cu un nou cadru de reglementare ori cu abrogarea acestei obligativitati. Sau ar putea simplu decalara medierea „un drept” al partilor, asa cum noua lege penala o declara, si deasemeni obliga procurorul sa aduca la cunostinta partilor din procesul penal acest drept. Se poate pune in sarcina practicienilor in drept sa aduca la cunostina clientilor lor faptul ca au dreptul la un mediator si ca prin mediere au doua mari avantaje: economie de timp si de bani; aceasta fiind in directa corelare cu  interesul clientului de a solutiona cat mai repede, cat mai economic, cat mai bine, conflictul in care se afla.

Desi a trecut un an de la intrarea in vigoare, sedinta de informare privind medierea nu a avut nici macar o zi in care sa fie reglementata asa cum era in conceptia legiuitorului care isi propunea o sedinta la un mediator a partilor din conflict, in vederea medierii problemei lor. Nici macar o zi nu a existat obligativitatea sedintei de informare privind medierea ca atributie lasata strict in sarcina mediatorului, ca astfel sa isi atinga scopul. In aceste conditii nu putem vorbi de efectele aceste obligativitati, odata ce s-au impus altfel decat era propusa.

Ca si solutii legiuitorul ar putea:

–          Abroga obligativitatea

–          Diferentia obligativitatea : art 2 sedinta la mediator cu procedurile cunoscute de acesta, iar art 6 completat cu obligatia practicienilor in drept de a aduce la cunostinta clientilor lor ca exista posibilitatea medierii, ca au acest drept si un numar de x avantaje, acest lucru pentru orice tip de conflict/litigiu mediabil.

–          Reduce tipurile de conflicte pentru care sedinta la mediator este obligatorie, din cele de la art 60 indice 1 din Legea Medierii. Pentru sedinta la mediator ar putea ramane ca supuse regimului de obligativitate conflictele de familie, de munca izvorate din Contractele Individuale, si cele referitoare la protectia consumatorului.

–          Crea avantaje financiare mai mari pentru justitiabili pentru a apela la procedura medierii, acest lucru venind in acord cu dorinta de a evita „sufocarea”instantelor.

–          Atribuirea judecatorilor dreptul de a impune partilor participarea la sedinta de informare – gratuita, in cazurile unde acestia observa un grad mai mare de disponibilitate pentru impacare ori optiuni amiabile. Aici ar trebui pusa in discutie legalitatea unei astfel de masuri.

–          Simplificarea dobandirii de forta executorie a Acordului de Mediere precum in sistemul italian: asistenta partilor de avocati in procesul de mediere, confera acestuia putere executorie, delcarata astfel prin lege. Avantajul aici ar fi atat al avocatilor care vor fi motivati sa apeleze la mediere, dar mai ales al partilor deoarece vor finaliza medierea cu o incredere deplina ca actul-  acordul de mediere-  va fi respectat, in caz contrar putand apela direct la un executor judecatoresc.

Medierea are capabilitatea de a filtra anumite litigii, dar pentru aceasta trebuie o reglementare clara si o distributie si mai clara a atributiilor mediatorului in sedinta de informare si a avocatilor ori altor profesii complementare actului de mediere. Doar daca aceste aspecte sunt clarificate si fiecare incepe sa isi faca treaba in mod distinct si profesionist, doar atunci putem porni numaratoarea medierilor.