Dreptul la mediator a devenit un drept penal fundamental odata cu noile coduri penale intrate in vigoare in anul 2014. Ceea ce a nascut insa divergente privind medierea si acordurile de mediere a fost faptul ca aceste institutii nu sunt parte din Codurile Penale ci apartin unei legi speciale, Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Unii dintre practicienii dreptului penal au “sanctionat” legiuitorul pentru neintegrarea institutiei medierii in Codurile penale. De aici au aparut in practica foarte multe opinii privind efectele medierii penale, opinii transate pana in acest moment prin doua decizii, ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ale Curtii Constitutionale.
ICCJ a statuat prin Decizia 9/2015 ca medierea penala este o procedura sui generis, diferita in mod absolut de impacare si retragerea plangerii prealabile (existand mediatorul ca o terta persoana care gestioneaza procedura, modalitati ale acordului de mediere, timpi diferiti, sedinte comune sau separate, drepturi specifice medierii pentru fiecare parte din mediere, obligaţii si proceduri specifice pentru parti si mediator, etc).
CCR insa a venit si a nuantat medierea penala legandu-o, printr-un rationament mai putin juridic, de institutiile la care este aplicabila, si anume de retragerea plangerii prealabile si de impacare. Prin Decizia 397/2016 CCR a creat o mare confuzie în randul justiţabililor, confuzie privind efectele unei medieri, timpul in care se poate desfasura o mediere si momentul in care se poate incheia un acord de mediere penala. Decizia CCR a intrat in tandem cu art 70 din Legea Medierii, contrazicand acest articol in ceea ce priveste momentul desfasurarii unei medieri penale.
Art. 67 alin. 1 din Legea Medierii (supus testului de constitutionalitate) stipuleaza expres infractiunile la care medierea penala este aplicabila: dispoziţiile din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. La o interpretare juridica, din text reiese doar domeniul de aplicare al medierii penale, conditiile medierii ramanand evident tot cele din legea speciala. Astfel medierea penala nu poate fi confundata cu retragerea plangerii prealabile ori impacarea, si nici nu imprumuta de la aceste institutii procesual penale vreo conditie de aplicare, asa cum si ICCJ a statuat, deoarece Legea Medierii nu face vreo trimitere la conditiile acestor institutii. Faptul ca medierea penala se aplica doar la infractiunile pretabile impacarii ori unde actiunea penala se pune in miscare doar la plangere prealabila putea fi anihilat de o alta stipulatie legala; art 67 putea suna asa: dispoziţiile din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care pedeapsa prevazuta de lege este de pana la 10 ani si exista persoana vatamata. Daca textul ar fi sunat asa CCR nu ar mai fi facut confuzie intre institutii, si nu ar mai fi putut lega medierea penala de impacare sau retragerea plangerii, creand confuzie in randul justitiabililor.
Totodata CCR a intervenit prin Decizia sa si si-a depasit atributiile adaugand la lege, ceea ce nu este permis decat legiuitorului. Prin urmare medierea penala, ca moment al desfasurarii procedurii, este reglementata acum de 2 dispozitii care se contrazic reciproc: dispozitia din Decizia CCR si dispozitia legala din art 70 Legea Medierii, asa cum vom vedea mai departe. CCR a modificat momentul in care poate fi incheiata o mediere penala desi Legea Medierii stipula in mod clar acel moment.
CCR a statuat ca medierea penala nu poate fi incheiata decat pana la citirea actului de sesizare in cazul infractiunilor pretabile impacarii, iar in cazul in care actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila, acordul de mediere poate fi incheiat pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Asadar CCR a imprumutat medierii penale atributele temporale din cadrul institutiei impacarii si retragerii plangerii prealabile, desi art 69 si 70 din Legea Medierii stipuleaza in mod clar momentele procesual-penale in care poate interveni medierea penala. Astfel acum avem pentru medierea penala doua momente in care se poate desfasura aceasta procedura – momentele stipulate in Codul Penal la institutia Retragerii Plangerii Prealabile si la institutia Impacarii, si momentele stipulate de art 69-70 din Legea Medierii. Daca la infractiunile pretabile retragerii plangerii medierea se poate desfasura pana la sfarsitul procesului penal (pentru ca asa stipuleaza si Codul Penal si Legea Medierii, desi in ipoteza in care in Codul Penal s-ar schimba momentul pana la care poate fi retrasa plangerea prealabila, ar interveni si aici doua momente diferite pentru medierea penala), la infractiunile pretabile impacarii exista acum doua momente in care poate fi desfasurata medierea penala si anume un moment dispus de Decizia CCR 397/2016 – pana la citirea actului de sesizare, si al doilea moment, dispus de art 70 din Legea Medierii – pana la sfarsitul procesului penal.
Dispozitiile CCR sunt un adaos la lege, devreme ce in legea Medierii este stipulat ca o mediere a unui conflict penal se poate desfasura atat inaintea cat si in timpul unui proces judiciar, Legea medierii nefacand nici o distinctie intre infractiunile carora medierea se aplica, asadar unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem. Este clar ca art 70 este aplicabil fara rezerve tuturor infractiunilor mediabile. Daca medierea penala este desfasurata inaintea procesului penal si pentru respectiva fapta penala s-a ajuns la o intelegere in respectivul conflict, raspunderea penala va fi inlaturata cu privire la faptuitorul care a incheiat un acord de mediere cu persoana vatamata. Daca medierea penala este desfasurata in timpul procesului penal, judecata se poate suspenda. Din textul art 70 din Legea Medierii reiese ca atat judecata pe fond cat si judecata in apel se poate suspenda, legea nefacand nici o distinctie intre suspendarea unui proces ce vizeaza o infractiune pretabila impacarii ori unde retragerea plangerii inlatura raspunderea penala, intelegandu-se ca la toate procesele si infractiunile unde se poate aplica medierea penala procesul penal se poate suspenda pana la finalizarea medierii. Observam ca din art 70 din Legea Medierii 192/2006 reiese in mod clar ca medierea penala se poate desfasura, in toate cazurile in care este aplicabila, deci si la infractiunile pretabile impacarii, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv in faza de apel, si in aceste stadii medierea penala poate suspenda procesul penal, daca instanta considera oportun.
Art. 70 din Legea Medierii: (1) În cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere. (2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusă. (4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că nu s-a încheiat înţelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
Consider ca aceasta confuzie care treneaza de aproape un an de zile in domeniul medierii penale va trebui solutionata cat mai repede de Ministerul Justitiei, institutie care are pe masa proiectul de modificare a textelor care au fost declarate neconstitutionale. O interventie legislativa ar trebui sa tina cont de specificul procedurii de mediere penala si ar trebui sa delimiteze in mod clar medierea de alte moduri ori institutii procesual penale.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.