Medierea infracțiunii de tăinuire
Tăinuirea este o infracțiune ce se regăsește în Titlul IV din Codul Penal, titlu ce cumulează infracțiuni contra înfăptuirii justiției.
Tăinuirea este definită astfel:
Art 270 Cod Penal:
(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Observăm din redactarea textului că această infracțiune este una de pericol social abstract si deci nu există persoane vătămate particulare. Singura persoană vătămată este societatea în general, vătămare care se produce în ceea ce privește buna desfăsurare a înfăptuirii justiției. Așadar norma în discuție nu ocrotește un interes privat ci un interes general.
Prin urmare nu există cale de negociere a unei întelegeri amiabile pentru că nu există un prejudiciu, nu există un interes privat, nu există persoane vătămate, nu există și nici nu ar putea exista un drept al inculpatului la împăcare. Prin urmare la această infracțiune nu există nici dreptul la un mediator.
Infracțiunea de tăinuire nu se poate media sub nici o formă.
O confuzie pe care am întalnit-o în practică este legată de tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracțiune mediabilă. Spre exemplu tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracțiune de înșelăciune. Există unele voci care spun că dacă autorul înșelaciunii îsi mediază fapta sa, și în urma medierii semneaza un acord de mediere care conduce la încetarea procesului penal și deci la înlăturarea răspunderii penale pentru înșelăciune, cel inculpat pentru infracțiunea de tăinuire nu va mai răspunde nici el pentru tăinuire, devreme ce infracțiunea la care se raporteaza tăinuirea s-a stins din punct de vedere penal. S-ar înțelege deci că tăinuirea este ombilical legată de infracțiunea la care se raportează și deci dacă pentru acea infracțiune (ca sursă a tăinurii) răspunderea penală este înlăturată, atunci răspunderea penală este înlăturată de drept și la infracțiunea de tăinuire. Însa opinia aceasta nu poate sta în picioare din mai multe motive. În primul rând infracțiunea de tăinuire are un obiect juridic total diferit, obiect juridic care nu este dependent de obiectul juridic al infracțiuni la care se raportează. Cu alte cuvinte cele două infracțiuni din exemplul dat sunt complet separate din punct de vedere penal, nefiind în dependență una de alta în ceea ce privește răspunderea penală. O dependență între cele două infracțiuni este la condamnare, unde norma legală stipulează că: pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor. Diferența netă între cele două infracțiuni este dată de valorile sociale protejate. Prin urmare orice formă a infracțiunii de tăinuire raportată la orice infracțiune (fie ca este mediabilă fie că nu este mediabilă) rămâne exclusiv în limitele și răspunderea stabilită de Codul Penal și nu poate lua tangență cu normele legale privind medierea sau negocierea unei întelegeri amiabile la un mediator. Este exclusă orice mediere a infracțiunii de tăinuire. ”Se va retine infracțiunea de tăinuire chiar dacă pentru fapta din care provine bunul tăinuit există un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale.”[1]
O mențiune importanta ar mai trebui făcută în ceea ce privește diferența dintre tăinuirea ca infracțiune și tăinuirea ca act al unui complice. ”Prin promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, care trebuie să existe înainte sau în timpul săvârșirii faptei, infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art 270 Codul Penal,se realizează fie prin primirea, dobândirea unui bun provenit din infracțiune, fie prin transformarea sau înlesnirea valorificării bunului, după săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și fără o promisiune anterioară făcută în acest sens autorului. (…) Complicitatea sub forma promisiunii de tăinuire a bunurilor are loc înainte de comiterea faptei prevăzute de legea penală sau cel mai tărziu până în momentul comiterii acesteia și reprezintă o încurajare a autorului în comiterea faptei”[2]. Cu alte cuvinte activitatea săvârsită sub forma tăinuirii bunurilor nu mai ia forma unei infracțiuni de tăinuire dacă există o întelegere anterioară sau concomitentă între persoana care promite tăinuirea, ci ia forma complicității la infracțiunea la care se referă bunurile tăinuite, si astfel acea persoană răspunde în calitate de complice (alături de autor) pentru infracțiunea respectivă și nu pentru infracțiuea de tăinuire. Astfel art. 48 alin. 2 din Codul Penal menționează că: este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. In acest caz, complicele are toate drepturile procesuale ale autorului și deci complicitatea la infracțiunea respectivă îi oferă toate drepturile legale ce derivă din norma de incriminare a acelei fapte. Astfel, dacă există un complice (iar actul de complicitate constă într-o tăinuire) la o infracțiune unde se prevede dreptul la împăcare și mediere, acesta va avea aceste drepturi și deci conflictul penal poate fi suspus medierii, un acord de mediere în aceste cazuri conducând la încetarea procesului penal și deci la înlăturarea răspunderii penale a complicelui.
În concluzie, infracțiunea de tăinuire nu poate fi suspusă în nici un caz medierii, dar tăinuirea ca act al complicității, act care naște un conflict penal între complice și persoana vătămată, poate fi suspus medierii dacă infracțiunea în care are loc complicitatea este mediabilă.
[1] Alexandru Boroi, Simona Anghel , Fișe de drept Penal, Editia a 3-a 2017, pag 474
[2] Mihail Udroiu, Drept Penal Parte Generală, Sinteze și Grile, Ed. C. H. BECK, Editia 4, 2017, pag 283-284
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.