Ce ar insemna impartirea mosternirii la mediator? De ce nu in alta parte? De ce tocmai la mediator?
Conflictele legate de mostenire sunt dintre cele mai vechi conflicte existente intre oameni. Ce a lasat ca mostenire tatal, mama, unchiul, matusa, urmasilor lor, pare a fi in realitate un vertiabil mar discordiant. Un mar pe care cei care il mostenesc vor trebui sa il imparta prin banaintelegere si bunavoie, dar care in majoritatea cazurilor nu reusesc. Mostenirea este deseori obiect de cearta, de disputa, aducand sentimente de furie, ura, dispret, desconsiderare.
Totul pleaca de la nevoie noastra, a fiecaruia de a avea. De a avea cat mai mult. De a avea peste masura trebuintelor noastre. De a avea si peste masura muncii noastre. Pentru unii, a dobandi ceva pentru care nu muncesc li se pare un mare dar de la Dumnezeu, un mare noroc prin care ei se simt alesi cumva a Lui. Eu personal, nu impartasesc sub nici o forma credinte in noroc.
Cand vorbim de mostenirea unor bunuri, mostenitorii sunt de cele mai multe ori rude foarte apropiate frati/surori ori verisoare/verisori. Un grad de rudenie foarte apropiat, sangele lor e sange comun, comun si cu a celui care a lasat mostenirea, dar deseori aceasta nu mai conteaza. Nu mai conteaza fraternitatea sangvinica, nu mai conteaza copilaria comuna, nu mai conteaza suferintele si bucuriile comune, nu. Nu mai conteaza decat 500 de mp intravilan, ori 1 apartament cu 2 camere pe la Obor, ori un televizor cu plasma. Aceste bunuri ce totalizeaza o mostenire devin focusarea totala a fiecarui mostenitor. Mostenirea devine o tinta pentru mostenitori deodata pentru toti si pentru fiecare in acelasi timp. Fiecare se pozitioneaza in a vrea in totalitate pamantul, apartamentul ori televizorul. Astfel pozitiile devin antagonice si fiecare vrea ceea ce si celalalt vrea, ajungand astfel la o opozitie totala unul fata de altul
In biroul meu de mediator, in astfel de cazuri, iau in primul si in primul rand in consideratie rudenia celor care stau la masa de mediere. Uneori imi vine in minte familia mea, si mai ales momentele cand ne adunam si adunăm la marile sarbatori sa le petrecem impreuna. O familie de 15 membri, 13 frati, plus alte sotii ori soti, plus nepoti , e imaginea care imi vine in minte inaintea unei astfel de medieri.
Medierea unei mosteniri ma pune in fata unei poze de familie. Ma simt in familia lor, a clientilor mei, si, neutru si impartial, le spun bine ati venit la mediator! Dupa discutiile preliminare, dupa ce „gheata s-a spart”, cand suntem cu totii la prima sedinta de mediere pe fond, prima intrebare pe care o folosesc deseori este: „de cand nu ati mai stat la masa impreuna?”. Nu le specific – la masa de discutii sau la o masa-pranz impreuna. Conteaza doar cuvantul „impreuna”. Nu pot sa va scriu aici raspunsurile verbale, paraverbale si nonverbale pe care le primesc, insa constat de fiecare data ca toti de la masa, incep sa retrospectiveze gandindu-se la intrebarea mea. E imposibil sa ma refuze in a-si aduce aminte macar o imagine din trecut in care faceau un lucru impreuna. E un exercitiu pe care il fac inainte de orice discutie in aceste conflicte de familie, pentru ca eu il consider un conflict de familie.
Deblocand relatiile dintre ei si prin alte intrebari de acest gen, trecem la analiza de conflict. Dupa analiza de conflict punctam solutii, generam optiuni, discutam posibilitati amiabile. Totul in interesul tuturor si al fiecaruia deopotriva.
In astfel de medieri mostenitorii stiu ca un proces in instanta le-ar aduce mari dezavantaje. Cel mai mare dezavantaj ar fi ruperea familiei. Chiar daca situatia e discordanta, familia nu e „rupta”, inca. In instanta, un proces judiciar antagonizeaza si agonizeaza pe fiecare mostenitor impotriva celuilalt ori a celorlalti. Avantajul medierii este ca dialogul de la masa de mediere consolideaza relatia de familie, familia, asa cum este ea. Nu in toate familiile relatiile sunt stranse si roz. Dar asta nu inseamna ca daca sunt gri sa le facem negre. Cunoastem cu totii ca multe familii au fost sfasiate de impartirea mostenirii si de judecati de ani de zile, procese costisitoare, energii consumate in zadar. Familii care au pierdut ani prin judecatorii si tribunale. Si culmea, nu au castigat cat considerau ca li se cuvine. Majoritatea sentintelor din acest segment de litigii nu multumeste mostenitorii, si asta din simplu fapt ca ei cer ceva ce instanta nu le da, pentru ca intotdeauna cer ori prea mult comparativ cu ce le ofera legea, ori prea mult comparativ cu ce exista in masa succesorala. Cer si nu li se da intocmai, tocmai deoarece cer atat cat nu li s-ar cuveni. Bineinteles fiecare e liber sa ceara orice instantei, dar inainte de toate ar trebui sa faca un exercitiu personal de analiza a castigurilor si pierderilor pe care si le asuma.
Sunt familii care au procese pe rol privind succesiunea si impartirea unui bun mostenit. Oare chiar doresc aceste procese? Care ar fi motivul? Bani de risipit cu un proces judiciar nu cred ca are nimeni, deoarece nu vorbim de cateva sute de lei, vorbim de mii bune de lei, taxe de timbru, expertize, onorarii avocatiale, etc. Timp? Un astfel de proces incluzand caile de atac dureaza minim aproximativ 3-4 ani de zile. Din orgoliu? Poate, dar nu cred ca un orgoliu duce la aceste lupte judiciare interminabile si la o risipa asa de mare de resurse financiare si emotionale. Cautarea dreptatii? Sa zicem, si ce faci cu dreptatea castigata, daca, dupa ce o castigi, te uiti in jur si nu mai e nimeni langa tine? Ai dreptatea in mana, intr-un act judecatoresc, si nu mai ai pe nimeni langa tine…
Medierea unor astfel de conflicte pe langa avantajul reconsolidarii cat de cat a relatiilor de familie dintre mostenitori, le aduce si avantaje de timp si bani, nemaivorbind de stresul instantei si toata energia negativa acumulata pe timpul proceselor, ani de zile, care pot fi evitate daca toti mostenitorii se aseaza la masa de mediere si alaturi de un mediator analizeaza problema la rece, separand problemele intre ele si analizand cu totii situatia.
In mediere, mostenitorii ajung de cele mai multe ori la un numitor comun tocmai prin prisma calitatii lor de frati, rude. O sa imi spuneti ca nu e asa, ca uite eu am un frate si e anapoda, nu ai cu cine vorbi! Va contrazic. Toti intra in biroul meu de mediator cu aceste cuvinte: nu o sa va raspunda domnule mediator invitatiei la mediere, nu o sa vina, o sa va injure, nu o sa aveti cu cine discuta, o sa vedeti. Si vad.
Vad zilnic cum cuvantul bun leaga. Consolideaza. Uneste. Asa cum un cuvant rau dezbina, asa un cuvant bun uneste. In mediere nu numai ca uneste, dar face castigatori mostenitorii. Castiga atat bani, cat si timp, dar mai ales recastiga o relatie pe care altfel nu ar mai castigat-o. Daca, poate de bani si de timp mai fac rost, de un frate nu mai au de unde.
Medierea solutioneaza nu numai conflictul legat de impartirea unor bunuri, dar mai ales conflictul legat de relatia lor, conflict ce graviteaza in jurul relatiei lor, pe motiv de bunuri ori drepturi succesorale.
Daca mostenirea apartine defunctului si acesta a lasat-o mostenitorilor, consider ca dorinta acestuia este de a-i vedea bucurandu-se impreuna de ce le-a lasat trebuie respectata. „Impreuna” inseamna o impartire amiabila, prin ingaduinta si bunavointa reciproca. Mediatorul poate fi ajutorul necesar pentru ca mostenitorii sa respecte mostenirea si pe cel care le-a lasat-o.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.