Informații la zi despre Mediere, Avocat și Mediator autorizat ILIE DORIN

Medierea este o metoda de solutionare pe cale amiabila a litigiilor, in care partile, prin asistenta si facilitarea mediatorului, analizeaza posibilele solutii la diferendul lor, si in cele din urma, se invoiesc la agrearea si contractarea unei solutii, daca le multumeste si/sau avantajeaza pe fiecare in parte.  “Mediatorul invita partile sa se angajeze intr-o metoda creativa si colaborativa de rezolvare a conflictului fara a forta luarea unei decizii partinitoare”[1]. Medierea este un proces in care increderea in mediator ca persoana apta sa faciliteze dialogul si negocierea dintre parti este fundamentala. Deasemeni increderea in procesul de mediere, incredere care trebuie construita de mediator, este o cheie a reusitei medierii.

In toate cazurile medierea nu poate avea loc decat cu acordul (benevol) al partilor. Caracterul voluntar al medierii presupune ca acest proces se desfasoara doar in baza vointei exprese a partilor unui conflict de a se aseza la masa de mediere pentru a discuta o eventuala si posibila solutie la conflictul dintre ele. Autodeterminarea partilor pentru parcurgerea sedintelor si intregii proceduri este si un principiu al medierii.

Pe fondul ei, medierea este un dialog al partilor dintr-un conflict, dialog in care isi negociaza, fiecare in parte, o solutie cat mai avantajoasa. Mediatorul asista partile si faciliteaza dezvoltarea de solutii posibile la conflictul lor, explorand in prealabil nevoile si interesele fiecarei parti. Medierea se bazeaza pe satisfacerea nevoilor si intereselor partilor, acesta fiind si un motiv al succesului medierii ca institutie si procedura de solutionare a conflictelor.

Dialogul dintre parti in mediere este asistat si canalizat de mediator spre atingerea scopului – acela de a gasi o solutie cat mai avantajoasa si satisfacatoare pentru ambele parti. Insa dialogul si discutiile apartin partilor. Partile sunt cele care trebuie sa negocieze efectiv, sa discute anumite aspecte ale conflictului, sa propuna solutii ori variante de lucru. Partile sunt cele care isi ofera reciproc solutii pentru a fi analizate impreuna. Fara o implicare activa a partilor unui litigiu in procedurile de mediere, in discutiile din cadrul sedintelor de mediere, medierea nu poate avea loc, paradoxal cu procesul judiciar in care partile deseori lipsesc cu desavarsire, judecatorul aplicand legea pe baza materialului probator depus la dosarul cauzei.

Caracterul voluntar al demararii procedurilor este si “garantul faptului ca persoanele ajunse in mediere au dorinta si interesul in rezolvarea conflictului, si vor lucra impreuna cu mediatorul pentru a ajunge la un acord”[2].

Implicarea activa a partilor incepe prin acordul de a media respectivul conflict prin semnarea Contractului de Mediere. Semnarea acestui contract denota disponibilitatea partilor de a se aseza la masa de negocieri, de a incerca o solutionare a litigiului prin vointa proprie si prin solutii proprii. In toate cazurile, semnarea Contractului de Mediere, nu inseamna totodata ca partile vor ajunge la un acord sau ca acestea trebuie in mod necesar sa ajunga la un acord. Autodeterminarea partilor pentru medierea conflictului/litigiului se mentine ca si principiu al procedurii pe intreaga durata a sedintelor de mediere, partile oricand avand posibilitatea renuntarii la mediere. Acesta este si un beneficiul al acestei proceduri – neobligarea partilor la a contracta o solutie, neimpunerea partilor o solutie.

Procedura de mediere este flexibila, si ofera o mare libertate de exprimare a partilor, atat timp cat nu li se impune o solutie, ci ele insele decid daca o varianta analizata in mediere, reprezinta solutia rezolvarii conflictului/litigiului dintre ele, si ulterior o contracteaza semnand ACORDUL DE MEDIERE. Acest act contine intelegerea finala a partilor, consimtita liber, si consfintita in mod detaliat si concret pentru a putea fi pusa in aplicare si a produce efecte juridice.

Obligativitatea parcurgerii medierii pare a fi impotriva esentei acesteia. Cu toate acestea obligativitatea medierii a dat roade. In SUA, medierea devine obligatorie prin decizia judecatorului cauzei. Acesta, dupa ce studiaza dosarul cauzei, isi poate face o parere despre posibilitatea unei intelegeri amiabile, in functie de obiectul litigiului si de partile implicate(mai exact de disponibilitatea lor privind o solutie amiabila), si astfel poate directiona partile la mediere. Actul ADR referitor la medierea din SUA, lasa la aprecierea instantei de caz trimiterea la mediere a spetei respective[3].

In Europa medierea obligatorie este folosita mai ales in Anglia si Franta in conflictele/litigiile de familie. Medierea este obligatorie ori prin lege, ori prin decizia judecatorului de caz dupa modelul american. In Italia, medierea a fost obligatorie din marie 2010 pana in octombrie 2012 cand fost declarata neconstitutionala.

In Romania medierea nu este obligatorie prin lege, insa judecatorul in baza rolului sau activ, poate trimite partile la mediere, pentru a incerca solutionarea amiabila a litigiului lor, atunci cand considera necesara o asemenea varianta. Avem in vedere in special raporturile de familie si de vecinatate, raporturi in care deseori o hotarare judecatoreasca nu multumeste nici una din parti, conflictul dintre parti mentinandu-se si chiar amplificandu-se.

De mentionat faptul ca obligativitatea parcurgerii medierii nu aduce atingere rolurilor si drepturilor partilor in procedura de mediere. Astfel, chiar daca medierea poate fi obligatorie, in nici un caz nu este obligatorie ajungerea la o solutie finala, la un ACORD DE MEDIERE, la contractarea unei solutii pe care o parte nu o agreaza. La o astfel de intelegere finala nu se poate ajunge decat prin analizarea solutiilor, analizarea viabilitatii acestora, liber consimtirea acestora de catre toate partile din conflict. O intelegere amiabila prin constrangere este de neimaginat in mediere, aducand atingere legii si ordinii publice, deasemeni fiind nula de drept.

In astfel de cazuri, partile au aceleasi drepturi in mediere, diferind doar modul in care intra in procedura de mediere, benevol ori obligate de instanta ori o norma imperativa. Desi medierea obligatorie a starnit controverse la inceput in statele in care a fost instituita, succesul de care s-a bucurat ulterior, a dus la coagularea ei ca o procedura viabila si futurista in solutionarea conflictelor.