Mediatorul redacteaza intelegerea care rezulta din negocierile ce au loc in mediere. Intelegerea amiabila rezultata in mediere va fi cuprinsa in Acordul de Mediere si va reprezenta un contract pentru parti.
Redactarea acordului de mediere se face in aproape toate cazurile de catre mediator. Legea permite ca partile sau avocatii sa redacteze singure acordul de mediere; in practica sunt foarte rare astfel de cazuri.
Redactarea se face de catre mediator, el fiind cel care sintetizeaza intelegerea si o concretizeaza intr-un text care exprima cel mai bine si mai potrivit vointa partilor. Uneori partile sau avocatii acestora dicteaza intelegerea mediatorului, iar acesta o consemneaza intocmai, daca se incadreaza in limitele legii si nu contravine bunelor moravuri. Partile intotdeauna citesc si isi exprima acordul cu privire la continutul si textul intelegerii, abia apoi semneaza.
De cele mai multe ori mediatorul redacteaza intelegerea si o supune atentiei si corectarii partilor. Partile pot face corectari, completari, modificari pana cand se ajunge la o forma finala agreata de ele. Asadar mediatorul face un draft de acord de mediere si partile lucreaza pe el, modificand intelegerea ori termenii intelegerii. In aceasta etapa uneori se reiau negocierile si discutiile, pentru ca mai apoi sa se semneze o intelegere finala.
Cat de importanta este redactarea Acordului de Mediere?
Acordul de mediere este un veritabil contract al partilor. Semnand acordul de mediere ele contracteaza cele stipulate in acest document. Contractul pentru parti este legea lor, asa cum prevede Codul Civil. Deci acordul de mediere va fi noua lege a partilor, lege care nu numai ca pune capat conflictului si inchide trecutul, ci si deschide viitorul si ofera noi coordonate pentru comportamentul reciproc al partilor. Partile trebuie sa stie in mod concret la ce se obliga si in ce consta obligatiile lor. Partile trebuie sa cunoasca fiecare mentiune a intelegerii ce compune acordul de mediere. Aceste mentiuni trebuie sa le apartina, pentru ca ele si le asuma, le contracteaza indiferent de faptul ca actul este scris de mediator.
Daca la unele conflicte intelegerea amiabila este foarte simpla si succinta, se intampla foarte des ca unele conflicte sa aibe ca solutie o intelegere complexa si voluminoasa. In aceste cazuri, redactarea acordului de mediere necesita diligente speciale pentru mediator. De asemeni este nevoie de o atentie sporita si de multa concizie in redactare astfel ca acordul de mediere sa exprime cat mai bine vointa partilor si sa puncteze in mod cat mai exact solutia amiabila. De exemplu, un acord de mediere ce transcrie intelegerea parintilor cu privire la autoritatea parinteasca pentru cei doi copii ai lor va avea un minim de 2 pagini (din experienta mea), pagini ce vor contine mentiuni despre obligatiile pe care si le asuma tatal, obligatiile pe care si le asuma mama, modul lor de relationare si comportament fata de copii. De asemeni, un alt exemplu ar fi un acord de mediere in penal, unde persoana vatamata convine anumite termene si conditii cu inculpatul in ceea ce priveste repararea prejudiciului, ori persoana vatamata are numite pretentii de la inculpat.
Este foarte important ca in conflictele complexe mediatorul sa puncteze in acordul de mediere atat solutia principala cat si capetele adicente ale intelegerii lor, conditii, termene, renuntari, iertari de datorie, clauze, pacte comisorii, ori alta prestatie sau contraprestatie ce a facut obiectul negocierii si solutiei amiabile. Toate aceste chestiuni trebuiesc punctate in mod clar pentru ca atunci cand partile vor implementa acordul de mediere sa stie ce anume au de facut, sa cunoasca exact continutul obligatiei lor.
Partile din conflicte, inainte de initierea medierii, trebuie sa aleaga mediatorul atat dupa capacitatea sa de a media conflictul (dupa abilitatile sale de comunicare si negociere) dar si dupa capacitatea sa de a redacta un acord de mediere corect si complet, mai ales cand vine vorba de un conflict complex, de un conflict cu multe parti, de un conflict ce necesita o anumita experienta intr-un domeniu sau o anumita specializare.
Corectitudinea redactarii unui acord de mediere este necesara pentru ca acesta sa intre in circuitul civil in bune conditii si deci sa nu ii fie afectata valabilitatea si validitatea. Astfel, daca mediatorul nu este atent si diligent, un acord de mediere poate contine clauze interpretabile, poate contine obligatii nule sau anulabile, poate contine clauze abuzive sau nelegale, poate contine obligatii ce nu pot fi asumate de parti, poate contine obligatii lezionare, poate contine drepturi de care partile nu pot dispune, etc.
Un acord de mediere gresit intocmit in loc sa descurce lucrurile mai mult le va incurca, si astfel va ingreuna situatia conflictuala a partilor generand noi si noi neintelegeri in faza de implementare a solutiei.
Mediatorul trebuie sa vegheze ca intelegerea partilor sa nu cuprinda prevederi ce aduc atingere legii sau ordinii publice, si sa nu vizeze drepturi asupra carora partile nu pot dispune(art 58 alin 2 din Legea Medierii 192/2006). Mediatorul trebuie sa fie atent atat la solutia finala care se concretizeaza in sedintele de mediere cat si la redactarea solutiei finale. Modul de redactare este foarte important pentru ca obligatiile asumate sa fie clare pentru fiecare din parti. Mediatorul le pune in vedere aceste aspecte partilor. In definitiv intelegerea transcrisa in acordul de mediere este strict contractul lor si ele pot solicita ce clauze, conditii ori termene sa contina acea conventie.
Mediatorul nu se poate prevala de faptul ca este intelegerea partilor si deci nu conteaza ce scrie el in acord, partile fiind libere sa isi asume orice obligatii. Mediatorul este un specialist si un profesionist si deci este dator sa le explice partilor ca anumite clauze sunt ilegale, ca anumite chestiuni nu pot face obiectul tranzactiei, ca anumite lucruri nu se pot trece in acordul de mediere. Aceasta este o obligatie legala a mediatorului asa cum mentioneaza articolul de lege indicat mai sus.
Asadar mediatorul are un rol activ si in aceasta etapa de mediere, indrumand partile sprea cea mai buna varianta de text pentru acordul lor de mediere. Un acord de mediere bine redactat, o solutie bine punctata, obligatii legale si clauze clare si valabile vor face executabile cele asumate, si in definitiv partile nu vor avea probleme in implementarea, autentificarea sau consfintirea acordului de mediere.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.