Informații la zi despre Mediere, Avocat și Mediator autorizat ILIE DORIN

Generalitati. Diferenta dintre mediere ca procedura generica de solutionare a conflictelor si mediere ca drept al cetatenului aflat intrun conflict de natura civila sau penala sta in continutul celor doua notiuni. Medierea ca drept si medierea ca procedura sunt notiuni ce se confunda in limbajul juridic, din acest motiv sublinierea dreptului la mediere este pusa in umbra medierii ca procedura despre care se face vorbire tot mai des.

Medierea este o modalitate de solutionare amiabila a conflictelor/litigiilor dintre personae fizice si juridice. Procesul de mediere este procedura prin care un mediator, la solicitarea partilor sau unei parti din conflict, intervine in disputa cu scopul de a facilita comunicarea si negocierea unei solutii amiabile la situatia divergenta.

Medierea subzista atat timp cat subzista dreptul la mediere. Dreptul la mediere este stipulat in mod expres in art 2 alin 3 din Legea Medierii 192/2006, iar pentru conflictele de natura penala in art 81 si 83 din Codul de Procedura Penala. In procedura penala dreptul la un mediator este un drept comun al persoanelor vatamate si al inculpatilor, conflictul generat de fapta penala dintre acesti subiecti procesuali penali facand obiectul medierii si nu infractiunea asa cum este constatata si probata de organele judiciare. Constatarile si probele din procesul penal pot fi elemente de pus in discutie in medierea penala, atat cat ajuta la reliefarea intereselor ori la incheierea unui intelegeri amiabile.

Inceputurile dreptului la mediere in Romania. In legislatia romaneasca dreptul la mediere a fost introdus odata cu Legea 192/2006, desi servicii de mediere puteau fi desfasurate si de catre avocati, acestia neavand insa un cadru procedural de mediere conform cu standardele internationale si nici un drept la mediere explicit. Dreptul la mediere s-a oferit asadar incepand cu anul 2006 persoanelor fizice si juridice din Romania, iar din 2014 in mod expres si persoanelor vatamate si inculpatilor din dosarele penale, fiind un drept important care da substanta raporturilor juridice stabilite intre subiectii de drept.

Definitia dreptului la mediere. Ce este dreptul la mediere? Dreptul la mediere oferit de legislatia in vigoare este dreptul la accesarea in bune conditii a unei proceduri eficiente de mediere, dreptul la alegerea unui mediator apt si capabil sa intervina in conflict, dreptul la negocierea unei solutii amiabile, dreptul la recunoasterea solutiei negociata ca urmare a medierii (dreptul la recunoasterea drepturilor nascute in urma unui process de mediere ). Cu alte cuvinte dreptul la mediere al unui cetatean aflat in conflict/litigiu este dreptul de a dispune prin negociere de drepturile si bunurile sale intr-un cadru autorizat legal si avantajos, cadru care sa ii ofere posibilitatea negocierii precum si ajutorul in procesul de negociere, prin interventia facilitara a mediatorului.

Continutul dreptului la mediere. Dreptul la mediere are 4 componente:

1. Dreptul la accesarea unei proceduri de mediere eficiente. Statul sau organismele in domeniu (Consiliul de Mediere este institutia abilitata de stat prin Legea 192/2006 sa se ocupe de standarde si practici eficiente in mediere) sunt indatorate fata de cetatean sa puna la dispozitia acestuia un cadru procesual care sa dea eficienta negocierii unei solutii amiabile la un conflict. Procedura de mediere trebuie sa fie valabil recunoscuta la nivel national, sa aiba standarde inalte de functionalitate, sa prevada etape si pasi de procedura transprente. Dreptul la mediere este dreptul cetateanului de a avea alternative la instanta de judecata; de a avea si alt cadru de a-si rezolva problema sau situatia lui conflictuala. Cadrul medierii trebuie sa fie la fel de bine recunoscut de stat si la fel de important pentru cetatean si pentru stat. Daca dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil este un principiu de drept procesual arhicunoscut, mai putin cunoscut este dreptul la medierea conflictului stipulat cu titlu de principiu in Codul de Procedura Civila la art 21. Dreptul la mediere ar trebui sa fie la fel de egal si de important ca dreptul la un proces. Dreptul la un proces judiciar ar trebui sa fie coroborat cu dreptul la un proces de mediere efectiv. Daca statul isi asuma judecarea tuturor litigiilor, cu resurse enorme materiale si umane, de ce nu invita partile la medierea conflictelor lor dandu-le atatea avantaje cate le da si ca urmare a transarii litigiului in instanta? Politica statala de a judeca orice litigiu, cat de minor si cat de neimportant, cat de lipsit de valoarea ar trebui sa fie regandita. Resursele judiciare ar trebui cheltuite pe conflicte care au absoluta nevoie de judecator. Nu toate litigiile au nevoie de judecator, dimpotriva multe conflicte au nevoie de mediator insa ajung la judecator. Statul ar trebui sa se implice activ in a crea un cadru ori un filtru de a tria conflictele cu grad mare de mediabilitate de cele cu grad scazut de mediabilitate sau nemediabile. Statul nu trebuie sa lase exclusiv in seama justitiabilului procedura de selectie a rezolvarii conflictului ci in anume materii sau in anume tipuri de conflicte poate directiona spre mediere un conflict, fara a bloca prin aceasta accesul la justitie, ci a inlesni accesul la justitie prin mediere. In statele unde medierea este o procedura prioritara, primii care iau contact cu justitiabilii – avocatii si judecatorii – incearca in mod efectiv medierea conflictului, nu doar informeaza partile; in unele tari medierea este desfasurata chiar de judecatori, si in cazul in care medierea se finalizeaza fara acord, se trece in faza de judecata, judecatorul care a participat ca mediator neputand sa mai faca parte din completul legal intrunit.
2. Dreptul la alegerea unui mediator reiese din procedura voluntara a medierii; astfel unei persoane in conflict nu I se poate impune de catre nimeni un anumit mediator; o persoana poate alege mediatorul pe care il considera potrivit conflictului in care se afla, poate respinge sau poate agrea mediatorul solicitat de partea adversa, daca in urma invitarii la mediere si primelor discutii cu mediatorul, acesta corespunde cerintelor ori pretentiilor ei. In acest sens, organismele in domeniu trebuie sa puna la dispozitia cetatenilor Tabloul cu mediatorii activi si domeniile in care activeaza. Tot in acest sens regulamentele de publicitate ale mediatorilor trebuie sa prevada reguli stricte de publicitate onesta a serviciilor oferite de ei precum si reguli clare de publicare a acordurilor de mediere realizare in cadrul birourilor lor, cu respectarea confidentialitatii. Dreptul cetateanului de a cunoaste backgroundul profesional al unui mediator este de asemenea un drept care nu se pune in discutie in acest moment in practica medierii, insa potrivit transparentei si ca alegerea unui mediator sa fie facuta in cunostinta de cauza, cetateanul trebuie informat in mod onest cu privire la studiile si activitatea unui mediator inainte de a deveni mediator, sau chiar in timpul in care practica medierea, stiut fiind faptul ca multi mediatori au si o alta meserie ori profesie in timp ce practica medierea. Cetateanul trebuie sa stie daca un mediator este jurist la baza, avocat, psiholog, preot, inginer, pentru ca asa va sti daca este potrivit conflictului lui. Acest aspect ar trebuie sa reliefeze corectitudinea in fata clientilor si corectitudinea privind oferta serviciilor de mediere pe anumite domenii, precum si modul in care se prezuma ca un mediator are o anumita expertiza intr-un anume tip de conflict.
3. Dreptul la negocierea unei solutii amiabile. Este de fapt elementul central al dreptului la mediere. Nu putem vorbi de dreptul la mediere decat acolo unde persoanele au voie conform legii la un comportament voluntar; dreptul de a dispune intr-un anume fel este dreptul de dispozitie stipulat in mod expres in codul civil sau penal ori alte legi sau norme. Dreptul de a dispune poate fi limitat si conditionat – in aceste cazuri medierea se poate desfasura doar pana la limitele sau conditiile impuse de normele in vigoare, orice conventie fiind nula prin depasirea cadrului legal. Dreptul la negociere atunci cand persoanele sunt in diverse conflicte este dreptul ce consta in posibilitatea lasata lor de stat atat de a isi disputa drepturile cat si de a-si discuta o solutie amiabila la conflictul, litigiul sau divergenta lor. Dreptul la negocierea conflictului este in fapt subiectul principal cand vorbim de dreptul la mediere. Medierea fiind acel cadru unde persoanele aflate in conflict discuta si analizeaza variante si posibilitati de solutii , de alternative, atat timp cat le sunt garantate drepturile lor dar mai ales dreptul de a dispune de drepturile lor. Dreptul la mediere este prin prisma acestei componente un drept personal. Dreptul la negocierea unei variante amiabile apartine exclusiv detinatorului dreptului/bunului ce poate fi negociat. Dretul la mediere este un drept ce rezulta din dreptul de dispozitie. Este un drept personal transmisibil in masura in care priveste drepturi sau bunuri de care persoana poate dispune si le poate transmite. Drepturile strict personale nu intra in sfera drepturilor negociabile si deci nu pot face obiectul unei medieri.
4. Dreptul la recunoasterea solutiei negociate ca urmare a medierii (dreptul la recunoasterea drepturilor nascute in urma unui proces de mediere ), drept ce ofera stabilitate raporturilor si drepturilor juridice nascute in urma medierii. Acest drept trebuie recunoscut de stat prin mecanisme care sa dea putere juridica actului intocmit de mediator sub titlu de Acord de Mediere. Acordul de mediere este valabil si viabil din punct de vedere juridic din momentul semnarii lui de catre parti si mediator. Insa ceea ce importa pentru justitiabili este puterea lui juridica dupa ce iese din biroul de mediator. In acest moment puterea juridica a unui acord de mediere este slaba in comparatie cu un contract intocmit la notar sau cu alte titluri executorii recunoscute de lege, el fiind un inscris sub semnatura privata. Recunoasterea drepturilor nascute ca urmare a negocierii din mediere ar trebui sa fie un proces facil si necostisitor pentru justitiabili. Recunoasterea nu trebuie sa fie pur formala, in sensul acceptarii acestor acorduri de mediere in ordinea juridica de stat, ci aceasta recunoastere trebuie sa fie efectiva si astfel organele si autoritatile de stat trebuie sa ia act de intelegerile amiabile dintre persoane si sa procedeze in consecinta. Este gresita abordarea ca doar un Acord de Mediere autentificat la notar sau consfintit de catre o Instanta de judecata este un document valabil; orice accord de mediere perfect si legal incheiat este valabil si produce efecte de la sine de la data semnarii lui. Diferenta dintre autentificarea sau confintirea lui si neparcurgerea uneia dintre aceste etape sta doar in posibilitatea sau nu a de a apela la executarea silita a lui, prin executorul judecatoresc. Pentru recunoasterea intelegerilor amiabile intervenite intre persoane statul ar trebui sa le creeze un cadru mai facil si mai rapid de consfintire sau autentificare ori de declarare a lor ca fiind acte autentice ori documente cu valoarea oficiala, astfel s-ar schimba natura si puterea juridica a Acordului de Mediere. Acest lucru ar constitui un pas important pentru recunoasterea efectiva a drepturilor nascute dintr-un proces de mediere si stipulate clar in Acordurile de Mediere.

Caracteristicile dreptului la mediere. Dreptul la mediere este un drept realizabil in masura in care statul pune la dispozitie atat cadrul necesar exercitarii lui cat si beneficii pentru a fi exercitabil. Fara beneficii concrete pentru cetatean dreptul la mediere ramane un drept abstract si inutilizabil. Interesul major al statului in dezvoltarea dreptului la mediere este acela de a-si usura sarcinile judiciare, de a reduce numarul sufocant de dosare judiciare, de a decongestiona activitatea juecatorilor si procurorilor.

Dreptul la mediere este un drept natural, firesc. Este normal ca doi vecini care se cearta sa aiba posibilitatea sa se impace intr-un cadru organizat si deci sa aiba posibilitatea efectiva de a evita un proces; este normal ca doi frati care se cearta pe o mostenire sa aiba posibilitatea sa isi negocieze cotele sau bunurile intr-un cadru autorizat si legal; este normal ca atunci cand doua societati comerciale isi imputa nerespectarea unor conventii sa poate avea acces la o procedura care sa le puna in posibilitatea negocierii unei solutii si a evitarii unui process sau stingerii relatiilor lor comerciale.

Dincolo de negocierea directa dintre parti medierea se caracterizeaza prin interventia tertului facilitator, prin cadrul procedural oferit, prin facilitarea negocierii prin tehnicile si abilitatile de negociere detinute de mediator. Asadar din dreptul la mediere rezulta un ajutor specializat oferit partilor din conflicte de a gasi solutia cea mai buna la conflictul lor, avand ajutorul unui specialist in domeniul solutiilor amiabile. Fara mediator nu putem vorbi de mediere, ci de negociere directa intre parti.

Dreptul la mediere este un drept transmisibil, fiind intim legat (am putea spune chiar subsidiar) de dreptul de dispozitie asupra unui bun sau un drept. Astfel in limitele si conditiile in care dreptul de dispozitie se transmite, in aceste limite si dreptul la mediere va putea fi exercitat de cei carora li se transmite dreptul/bunul asupra caruia se poate dispune.

Exercitarea dreptului la mediere se face de catre cel care are dreptul de dispozitie. Persoana juridica sta in mediere prin reprezentantul sau legal sau conventional. Persoana fizica sta in mediere prin ea insasi ori prin reprezentant cu procura speciala. Chiar si un avocat, daca va reprezenta o persoana fizica in mediere va avea nevoie de un mandat special (procura notariala speciala) document in care se va stipula ca persoana reprezentanta va avea dreptul de dispozitie si negociere in limitele date in procura. Persoanele fizice lispite de capacitate de exercitiu au dreptul la mediere si pot participa la mediere prin reprezentantii lor legali care au putere de decizie si negociere cu privire la drepturile si patrimoniul lor. Persoanele fizice cu capacitatea de exercitiu restransa au dreptul la mediere si pot participa in mediere impreuna cu ocrotitorii lor legali care asista si incuviinteaza negocierile care au loc. Alte persoane pot participa in mediere in calitate de asistenti in masura in care sunt acceptati de parti si mediator.

Legislatia din Romania presupune o antrenare a dreptului la mediere. Art. 6 din Legea Medierii prevede ca : organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.

Dincolo de avantajele concrete pentru sistemul de justitie care ar fi mai putin incarcat si nu s-ar mai sufoca daca conflictele ar merge catre mediere, ceea ce aduce in plus fata de sistemul judiciar medierea este climatul de pace. Dreptul la mediator este cel in baza caruia pozitiile de conflict sau beligerante se atenueaza, persoanele din conflict iau o atitudine cooperanta si negociaza solutii amiabile care deseori pun capat unor relatii conflictuale vechi sau previn relatii conflictuale.

Pana a intra in obisnuinta oamenilor de a-si solutiona conflictele in mod amiabil, dreptul la mediere trebuie mai intai sa fie cunoscut si avantajat. Cunoasterea dreptului la un mediere presupune aducerea la cunostinta publicului a dreptului de a-si negocia solutii amiabile, a continutului acestuia, a procedurii precum si a avantajelor unei solutii amiabile la conflict. Avantajarea dreptului la mediere presupune oferirea de beneficii si stimulente celor care isi solutioneaza astfel disputele.

Pentru un stat un climat de pace intre cetateni este unul din dezideratele esentiale, iar daca acest deziderat este atins prin mediere, statul ar trebui sa faca eforturi sustinute si consistente in implementarea si activarea dreptului la mediere.