Divorțul, o normalitate?

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 10 martie , 2014

Dinamismul relațiilor interumane nu poate fi pus la îndoială. Mereu suntem în mișcare, deci în schimbare. Se schimbă curente de opinie, se schimbă idei, politici în anumite domenii. Se schimbă relațiile noastre cu cei din jur. Totul este lipsit de predictibilitate fiind supus unei dinamici uneori amețitoare. Intervin astfel dezechilibre, re-pozitionari, re-echilibrari.

Pe acest fond, conflictele din interiorul familiei “suferă” datorită acestui dinamism social. Pe lângă această influență exterioară, cuplul marital se află în parametri conflictogeni și datorită lipsei de comunicare dintre soți, dezechilibrului emoțional al acestora, dezechilibrul rolurilor afective si sexuale, subestimarea unuia datorată supraevaluării de sine a celuilalt, neîndeplinirea sarcinilor familiale specifice, schimbarea și transformarea rolului inițial în familie. Toate acestea reprezintă indicatori care fac iminentă discuția despre divorț.

Divorțul juridic, constatat de un notar, ofițer de stare civilă, ori dispus de un judecător intervine mult mai târziu decât divorțul emoțional, care este de fapt despărțirea dintre soți și distanțarea ulterioară a lor. Divorțul emoțional are loc când așteptările de la un soț întârzie să fie actualizate și trăite de celălalt soț, si unul din soti ori ambii iau decizia interioara de a se separa.

Lipsa afectivității precum și lipsa respectului reciproc mixate cu dezlipirea de sarcinile familiale duc soții în impas emoțional. Acest impas se observă între ei prin îndesirea certurilor, violențe psihologice sau fizice, distanțarea fizică până la mutarea din căminul conjugal a unuia dintre soți. Repulsia față de celălalt face ca tensiunea din interiorul familiei să crească ajungându-se atât la învinuire și trăiri personale angoasante, cât și la știrbirea imaginii sociale și reputației personale ori profesionale. Observăm cu toții în mass-media cum deseori se construiește o imagine negativă pentru cuplurile care sunt în pragul divorțului.

Dacă privim cuplul familial în dinamismul social normal și acerb, modificarea relației conjugale apare ca o normalitate. Schimbându-se condițiile personale, în mod normal și de la sine, relațiile acelor persoane se modifică, evoluează spre alte trepte și persoanele deprind și își arogă alt statut. Noul statut modifică vechile relații. Astfel schimbările în cuplu sunt normale. Cu aceasta normalitate nu toată lumea este de accord, în special cei puși în fața unor astfel de situații.

Cu alte cuvinte puțini soți își dau seama de aceste modificări inerente și la fel de putini acceptă situația asa cum s-a schimbat in timp. Cele mai multe cazuri de divorț încă nu sunt soluționate pe cale amiabilă directă ori mediată de un mediator. Multe divorțuri încă sunt in procese judiciare, soții ori soțiile devenind reclamanți și pârâți totodată, fiecare împotriva celuilalt.  Ura și disprețul fiecăruia fac ca un proces judiciar să dureze ani buni și uneori să distreze sala de judecată. Împărțirea oalelor, a lenjeriilor de pat, a altor obiecte casnice, sunt date în competența judecătorului, care se vede pus în fața judecării unui conflict cu multe implicații emoționale, departe de ceea ce a învățat el să facă, și anume să judece conflicte cu implicații (complicatii) juridice, nu emoționale.

Divorțul este în fapt o renunțare la o relație concretizată la un moment dat într-un act de stare civilă. Un cuplu decide să își “oficializeze” relația, dar acest lucru nu îi ofera decât efecte juridice în fața societății, nu aduce nimic nou în relația afectiv-emoțională a cuplului. Cei care ajung in biroul meu de mediator pentru medierea conflictului de divorț și a problemelor adiacente, pentru a evita calvarul instanței de judecată, deseori îmi spun că căsătoria civilă mai mult a încurcat relația decât să o susțină, și astfel a apărut necesitatea desfacerii acelui “contract social”.

Normalitatea relatiilor interumane trebuie sa se bazeze pe libera decizie a celor din relatie, si astfel nimeni nu poate fi obligat să stea cu cineva. Cât privește relația dintre doi oameni, chiar și în calitate de soț și soție, nimeni nu poate forța pe unul să îi stea aproape. Ar fi o formă de violență, siluire, constrângere morală ori fizică, o formă de agresivitate. Așadar nici un certificat de căsătorie nu poate ține împreună doi soți, atât timp cât între aceștia, la decizia lor unilaterala și conștientă, nu mai poate exista o relație umană, fie ea cât de puțin afectivă.

Chiar și vorba populară “dragoste cu sila nu se poate” este foarte grăitoare în acest sens. Nu poți să rămâi căsătorit cu cineva dacă nu mai vrei. Cine și de ce să te oblige să rămâi căsătorit? Existența unui/unor copii nu poate, deoarece pentru copil ai calitate de mamă și tată, calitate care durează o viață întreagă și nu se desface prin nici un act și de nimeni. Copiii oricum vor fi viața, si in viata părinților. Calitatea de soț/soție nu are incidență în calitatea de tată/mamă, deoarece relația dintre soți are altă structură și necesități, și calitatea de părinți are o cu totul altă structură și cu totul alte necesități.

Desigur divorțul poate fi evitat. Însă evitarea divorțului trebuie să fie o preocupare a ambilor soți încă din etapa când aceștia simt că între ei lucrurile nu mai merg ca la început și ceva tinde să nu mai funcționeze ori să funcționeze prost. Fiecare cuplu simte când în interior apar probleme. Nerezolvarea acestor probleme “din fașă”, nediscutarea lor, indiferența în privința lor și a efectelor lor pot fi motive care cresc în gradație și duc la rupturi ireversibile. Dacă soții sunt abili și comunică eficient, se interesează unul de celălalt, își exercită îndatoririle familiale, țin solidificată atmosfera familială și osifică familia lor, problema divorțului nu poate interveni, sau daca intervine poate fi depasita prin eliminarea cauzelor.

Dimpotrivă, în familiile unde comunicarea este defectuoasă sau lipsește, soții nu își mai exercită îndatoririle familiale/conjugale, renunță la a mai crea o atmosferă familială, inerența divorțului apare și se manifestă pe zi ce trece. Astfel apar problemele legate de continuarea căsătoriei, de bunurile comune, de alte probleme ori preocupări care erau ori sunt comune soților.

Din punct de vedere psihologic, dacă un soț ajunge la o distanțare de celălalt soț și ia decizia de divorț în mintea sa, divorțul emoțional a avut loc. Această decizie interioară este determinată de o multitudine de factori. Este decizia care provoacă ruptura dintre soți.

Dacă decizia unuia dintre soți mai poate fi schimbată, este o întrebare care îl macină pe celălalt soț. Răspunsul îl poate găsi dacă analizează situația și întreabă celălalt soț despre factorii care l-au determinat să ia această decizie, și stăruie în aflarea modalității de recompensare, dacă celălalt soț mai acceptă schimbări și agrează o “a doua șansă”. Mediatorul poate fi persoana potrivita in astfel de momente.

În medierea unor astfel de conflicte dintre soți, prioritare în discuție sunt cauzele care au dus la ideea de divorț, motivele (nu juridice, ci emoționale) care au determinat luarea deciziei de a stopa relația și de a începe un alt drum.

Daca decizia de a divorta nu mai este revocata si sotul nu mai doreste continuarea casatoriei, casatoria trebuie desfacuta pentru ca devine imposibila. Normalitatea divortului intervine in acel moment in care continuarea casatoriei nu mai este posibila.

Privirea relațiilor umane și a dinamicii acestora ca pe o normalitate ne face să vedem și situațiile de încetare a unor casatorii ca fiind normale. Acest lucru în acord total cu voința persoanei și cu dreptul acesteia de a fi liberă și independentă în decizii. Nimeni nu trebuie să se lase constrâns de nimeni, și orice casatorie trebuie să se bazeze pe lângă afecțiune și respect reciproc, pe baza comună a consimțământului de a fi împreună. Odată ce o persoană nu mai con(-)simte să fie împreună cu altă persoană, aceasta este liberă să își aleagă un drum nou, o cale nouă. Normalitatea aceasta ne apare cu atât mai mult mai necesară cu cât in realitatea anilor trecuți și în special a anilor din epoca comunistă, această libertate de a divorța și de a înceta o relație era împiedicată, era obstrucționată, era condiționată de anumite aspecte, care îngreunau divorțul. Toate acestea făceau ca o căsătorie nedorită sa continue, o relație nedorită să se perpetueze juridic, deși la nivel uman și emoțional în interiorul familiei avea efecte psihologice negative dezastruoase.Sub pretextul ocrotirii instituției familiei și a căsătoriei, erau desconsiderate și reprimate drepturile personale ale unuia din soți, în special ale soției. Familia era ocrotită, femeia nu. Deși un paradox, a fost o normalitate acceptată și susținută, perpetuată până la apariția noilor legislații civile și familiale la care România s-a aliniat după integrarea în Uniunea Europeană.

Medierea conflictelor de familie face parte din evantaiul de măsuri care protejează atât familia cât și membrii acesteia, fie copii, fie soț, fie soție. Libertatea și egalitatea dintre soți este elementul primordial al relațiilor de familie.

Medierea problemelor legate de eventualitatea divorțului, cât și de divorț- dacă soții agrează o despărțire amiabilă, pune în prim plan nevoile soției, nevoile soțului, și corelează prin discuțiile din timpul ședințelor de mediere interesele lor comune.

În final, satisfacerea intereselor și împlinirea nevoilor fiecărui soț și a ambilor este un drept esențial al lor. Aceasta este baza medierii familiale.

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avocat București