Redau mai jos un fragment din cartea „Despre Idei si Blocaje”, scrisa de dl Horia Roman Patapievici, unde dumnealui face o evaluare a spatiului public in ceea ce priveste cultura diferendului – a conflictului la romani, punctand ca dialogul si negocierea unei solutii – componentele medierii – sunt si valente si necesitati intrinseci unei societati democratice.
„Sa presupunem ca am un diferend cu aproapele meu (Intrebarea care deschide diferendul este „sunt eu oare paznicul fratelui meu?”Geneza 4,9). Pentru a-l rezolva am doua variante la dispozitie: prima este sa elimin diferendul prin forta, a doua este sa il rezolv prin negociere. Prima varianta este deopotriva agresiva, comoda si placuta. Ea pune in joc acel tip de energie care este asociat cu desfasurarea violentei fizice si a carei descatusare produce si bucuria trupului si jubilatia spiritului. Fizicul se bucura de implinirea materiala a victoriei; spriritul jubileaza deoarece se simte confirmat in credinta sa (falsa, desi rapsandita) ca orice problema spirituala admite o solutie fizica. Aici violenta nu trebuie luata neaparat in sens literal: esentiala este transarea abrupta, decizia, eliminarea consecintelor. Pe scurt modificarea brutala a conditiilor care au generat diferendul, in speranta ca cele noi vor reusi sa il ingroape. Altfel spus ingroparea securii razboiului prin agitarea ei intensiva.
Tipul de om angajat in rezolvarea diferendului prin transformarea lui in conflict este fireste razboinicul. Lui i se opune tipul de om care se straduieste sa transforme orice conflict intr-o negociere – cel care nutreste convingerea ca orice problema (indiferent ca e materiala ori spirituala) admite o solutie negociata verbal. Ideea ca orice diferend poate fi in principiu rezolvat prin negocieri este mult mai putin evidenta decat aceea ca orice diferend este de fapt un conflict camuflat, care pretinde o solutie de forta. (…)
Democratia este exact acel tip de politica care pretinde ca toate conflictele sa fie resorbite parlamentar iar diferendele sa fie rezolvate prin negociere.
In principiu, diferendele admit numai doua tipuri de solutii: agresiunea si negocierea. Agresiunea refuza sa se acomodeze cu datele care fac posibil diferendul, adoptand punctul de vedere ca solutia la problemele vietii consta in identificarea acelui punct de vedere pentru care problemele inceteaza sa mai existe. Dimpotriva, cel care negociaza admite sa se acomodeze cu datele constitutive ale diferendului, incercand sa ii modifice natura prin modificarea pozitiei noastre fata de el. Instrumentul agresiunii este forta, instrumentul negocierii este dialogul. In timp ce razboinIcul este omul deciziei, omul dialogului este liberalul. Prin urmare conditia de existenta a societatilor democratice este posibilitatea dialogului. Daca dialogul nu este posibil, principiul de existenta al democratiei este fals. In acelasi fel, daca diferendele majore nu pot fi rezolvate prin negociere atunci forta este singura solutie rationala la diferendele care ne opun unii altora.”
H.R.Patapievici, Despre Idei si Blocaje, Ed Humanitas, Bucuresti 2007, pag 85.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.