Decizia Curţii Constituţionale nr. 335/2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă (procedura prealabila a concilierii directe)

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 02 septembrie , 2013

Desi concilierea directa nu mai este o procedura prealabila, consideram ca este utila juristilor si mediatorilor, celor care opineaza privind constitutionalitatea ori neconstitutionalitatea unor proceduri prealabile obligatorii,  aceasta decizie a Curtii Constitutionale. Este o decizie interesanta, motivarea este insa si mai interesanta.

 

 Decizia Curţii Constituţionale nr. 335/2004 Sursa AICI

M. Of. nr. 955 din 19 octombrie 2004

 

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 335

din 16 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida – preşedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Aurelia Popa – procuror

Mihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială “European Drinks“ – S.A. în Dosarul nr. 892/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială.

La apelul nominal se prezintă Societatea Naţională a Apelor Minerale – S.A. din Bucureşti, prin consilier juridic Maria Bohor, şi partea Peter Elek, prin mandatar Maria Bohor, lipsind autoarea excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul, respectiv mandatarul celor două părţi arată că, potrivit art. 126 din Constituţie, republicată, competenţa şi procedura de judecată se stabilesc prin lege. Or, art. 7201 din Codul de procedură civilă instituie o procedură specială derogatorie de la dreptul comun în materie comercială, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale menţionate, cu respectarea liberului acces la justiţie al părţilor, asigurând totodată celeritatea soluţionării litigiilor comerciale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că textul de lege criticat nu contravine accesului liber la justiţie, critica referitoare la modul defectuos de redactare a art. 7201 din Codul de procedură civilă, în sensul că lasă instanţei o marjă mare de apreciere a naturii juridice a litigiului, fiind neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 892/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială “European Drinks“ – S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, întrucât textul nu se referă la procesele şi cererile adresate instanţelor comerciale, ci la procesele şi cererile în materie comercială, rezultă că justiţiabilul este lipsit de accesul la justiţie. Astfel, dacă, prin ipoteză, reclamantul consideră în mod eronat că acţiunea sa are natură juridică civilă, cu deplină bună-credinţă, el se va adresa direct instanţei, fără îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere. Instanţa, constatând că în realitate acţiunea are caracter comercial, îşi va declina competenţa în favoarea instanţei comerciale, care va respinge respectiva acţiune, ca prematură, ceea ce este de natură a aduce atingere accesului liber la justiţie.

Pe de altă parte, autorul apreciază că textul normei procedurale criticat nu satisface două dintre criteriile impuse de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind reglementările legale, respectiv precizia şi previzibilitatea acestora.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială apreciază că art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă instituie o procedură extrajudiciară în cadrul căreia părţile să încerce rezolvarea litigiului, comunicându-şi pretenţiile şi înscrisurile pe care se întemeiază. Întrucât în raporturile comerciale respectarea celerităţii este esenţială, textul de lege criticat dă posibilitatea părţilor de a soluţiona cu bună-credinţă, în mod direct şi fără a apela la instanţa judecătorească, problemele lor litigioase. În măsura în care nu se ajunge la un acord, acestea au posibilitatea de a se adresa instanţei, ceea ce reprezintă expresia deplină a liberului acces la justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul arată că este inadmisibil ca, sub pretextul exercitării neîngrădite a dreptului de a se adresa justiţiei, reclamantul, apreciind în mod subiectiv, să fie îndreptăţit să determine el atât natura proceselor şi cererilor deduse justiţiei, cât şi instanţele cărora acestea le-ar fi adresate. În acest mod ar fi ignorate normele de procedură şi de competenţă, fapt ce contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut:

– Art. 7201 alin. 1: “În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.“

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) şi (3), potrivit cărora:

„(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.“

De asemenea, consideră că textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală, referitor la accesul liber la justiţie, întrucât condiţionează accesul la instanţa judecătorească de parcurgerea unei proceduri prealabile de conciliere, care este de natură a tergiversa soluţionarea litigiului comercial.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în materie comercială, cuprinse în cap. XIV din Cartea a VI-a a Codului de procedură civilă, instituie o procedură specială de rezolvare a acestei categorii de litigii ce cuprinde concilierea directă prealabilă între părţi şi o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile prevăzute de lege.

Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în condiţiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplin acord cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, “În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege“ […]. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Mai trebuie menţionat că, din ansamblul reglementării, rezultă că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi – mai pregnant în materie comercială – şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea reglementării legale criticate, constând în îngrădirea accesului liber la justiţie, şi din interpretarea şi aplicarea textului de lege dedus controlului, în situaţia în care reclamantul, considerând că litigiul are natură juridică civilă, sesizează direct instanţa, care, analizând situaţia de fapt, califică acţiunea drept litigiu comercial şi o respinge ca fiind prematur introdusă, întrucât nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile de conciliere.

Cu privire la această critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sfera litigiilor comerciale este reglementată, având la bază criteriile stabilite prin art. 3–6 din Codul comercial, referitoare la faptele de comerţ.

Sub incidenţa procedurii de soluţionare a litigiilor comerciale intră nu numai litigiile comerciale propriu-zise, ci şi cele asimilate lor prin dispoziţiile art. 72010 din Codul de procedură civilă. Potrivit acestui text, litigiile privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăţilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum şi litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestei activităţi se soluţionează de către instanţele care au competenţa de judecată a proceselor şi cererilor în materie comercială, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile în această materie.

Curtea apreciază că stabilirea naturii juridice a cererii de chemare în judecată are la bază criteriile stabilite prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, acestea furnizând premisa intrinsecă la care face trimitere art. 7201 din Codul de procedură civilă, o eventuală imprecizie sau lipsă de rigoare a lor, de natură să antreneze erori de calificare a naturii juridice a cauzei, neoferind temei criticii de neconstituţionalitate a reglementării legale deduse controlului.

De altfel, o eventuală calificare eronată a naturii juridice a cauzei deduse judecăţii constituie un risc a cărui transpunere în realitate este în exclusivitate imputabilă reclamantului, care nu a înţeles să-şi asigure o asistenţă juridică de calitate, deşi, potrivit art. 7202 din Codul de procedură civilă, “în procesele şi cererile în materie comercială părţile sau reprezentanţii lor pot fi asistaţi de experţi ori de alţi specialişti“.

Aşa fiind, împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la soluţionarea litigiilor în materie comercială, ca şi consecinţele juridice ale nerespectăriilor, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpă, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului “nemo auditur propriam turpitudinem allegans“.

Faţă de cele arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială “European Drinks“ – S.A. în Dosarul nr. 892/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2004.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avocat București