Datele de contact ale persoanei vătămate – aceeași problemă, mai multe soluții

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 26 februarie , 2018

De obicei datele de contact ale persoanei vatamate in conflictele penale sunt puse la dispozitia mediatorului de catre inculpat sau familia acestuia. Se intampla insa ca, mai ales in dosarele penale in care urmarirea penala abia incepe, solicitantii medierii sa nu aiba cunostinta de aceste date de contact, si deci medierea nu poate deveni activa. Fara ambele parti din conflict nu putem vorbi de mediere.

Prin urmare mediatorul poate face o adresa la procurorul de caz prin care sa ii solicite acestuia datele de contact ale persoanei vatamate. Procurorul are mai multe optiuni. Fie sa ii transmita mediatorului datele solicitate, fie sa ordone politistului care se ocupa de caz acest lucru, fie sa refuze cererea mediatorului in acest sens. De cele mai multe ori procurorii dau curs acestor solicitari. Uneori insa, ni se refuza aceste cereri pe diverse temeiuri.

Cele mai des invocate temeiuri de refuz privind aceasta solicitare a mediatorilor este cea legata de secretul urmaririi penale. Urmarirea penala se desfasoara in conditii de nepublicitate, insa nu poate ca aceasta natura a acestei faze sa opreasca procurorul de caz in a face cunoscute mediatorului datele de contact ale persoanei vatamate. Acest lucru deoarece dreptul la un mediator al persoanei vatamate este un drept viabil inca de la inceputul urmaririi penale; ori viabilitatea acestui drept este impletita cu activitatea lui. Dreptul la mediator devine activ atunci cand ambele persoane din conflictul penal iau cunostinta despre initierea medierii si posibilitatea medierii conflictului lor, cu efectele aferente. In caz contrar dreptul la mediator ar exista pentru persoanele vatamate doar din momentul in care acestea initiaza medierea, ceea ce se intampla extrem de rar in practica, inculpatii fiind cei care solicita medierea, clementa si pun in discutie repararea prejudiciilor. Mai mult, urmarirea penala in astfel de cazuri se finalizeaza deseori cu Rechizitoriul, document ce cuprinde adresele persoanelor vatamate, si deci refuzul procurorului pe temeiul secretului adresei persoanei vatamate devine nejustificat devreme ce ulterior aceasta adresa devine publica pentru participantii la acel proces penal. In unele cazuri este posibil ca un refuz din partea procurorului sa obstructioneze inoportun dreptul la un mediator in astfel de cauze si poate aduce prejudicii persoanei vatamate prin intarzierea recuperarii prejudiciului.

In ultima mea solicitare de acest fel, procurorul a refuzat sa imi transmita datele persoanelor vatamate pe motiv ca nu sunt operator de date cu caracter personal. In cei 6 ani de activitate nu am mai primit un refuz pe acest temei. Am facut adresa la procurorul respectiv si i-am adus la cunostinta faptul ca prin Decizia nr 23 din 26 martie 2012 emisă de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, s-a statuat la art 1 lit. a că: Notificarea prelucrării datelor cu caracter personal nu este necesară când prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuată de persoanele fizice sau de entităţile private care desfăşoară o activitate independentă, autorizată în baza unei legi speciale, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor legale.

Cred ca vidul legislativ este de vina in aceste cazuri si ar trebui clarificata problema urmatoare: poate procurorul sa transmita mediatorului datele de contact ale persoanei vatamate la solicitare expresa in acest sens? Este obligat procurorul in acest sens? Legea Medierii este neclara si evaziva in ceea ce priveste aceasta problema.

Astfel, articolul care se refera la datele persoanelor aflate in conflict este lipsit de eficienta in privinta unei obligatii a procurorului de a transmite aceste date.
Art. 43 Legea medierii 192/2006:
(1) Partile aflate in conflict se pot prezenta impreuna la mediator. In cazul in care se prezinta numai una dintre parti, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte parti invitatia scrisa, in vederea informarii si acceptarii medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitatia se transmite prin orice mijloace care asigura confirmarea primirii textului. Partea solicitanta va furniza mediatorului datele necesare contactarii celeilalte parti.
(4) Mediatorul poate face si alte demersuri legale pe care le considera necesare pentru invitarea partilor la mediere, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.

Consideram ca in temeiul art 43 alin. 4 procurorul poate transmite datele de contact mediatorului insa nu are nici o obligatie in acest sens. Precizam ca mediatorul este participant la procesul penal conform art 29 Cod de Procedura Penala, fiind subiect procesual secundar, avand obligatii procesual penale in cazul unei medieri penale judiciare (de a transmite documentele de mediere la dosarul penal ori alte obligatii impuse de organele judiciare).

Cred ca o interventie legislativa este oportuna pentru a crea un cadru procedural mai clar in cauzele unde partea care solicita medierea nu detine datele de contact ale persoanei cu care are un diferend.

Astfel art 43 alin. 4 ar putea fi modificat si completat astfel: Mediatorul poate face si alte demersuri legale pe care le considera necesare pentru invitarea partilor la mediere, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. Mediatorul poate fi mandatat de una din parti pentru a solicita datele de contact ale persoanei cu care se afla in conflict de la autoritatile si organele publice. Autoritatile si organele publice sunt obligate sa ii transmita aceste date mediatorului, daca au acordul prealabil si scris al persoanei respective.

 

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avocat București