Comunicarea este ontica si ontologica firii si persoanei umane. Fara a comunica nu putem trai, putem doar vietui. Poate si din acest motiv, privarea de libertate a fost si este considerata cea mai mare pedeapsa penala – izolarea de oameni, prin insingurare, pentru ruperea dialogului cu ceilalti atat de fundamental vietii. In inchisorile comuniste camerele de izolare in care detinutii erau tinuti zile intregi fara vreun contact uman, avea un efect devastator asupra persoanelor respective, culminand nu de putine ori cu sinuciderea lor. In trecut o alta forma de izolare era surghiunul. Surghiunul era o pedeapsa aplicata unui vinovat de o fapta grava si consta in expulzarea lui din cetate, din oras, intr-o zona cat mai pustie, cat mai arida, cat mai izolata de civilizatie, de raporturi umane. Inseamna o rupere a dialogului celui surghiunit cu ceilalti. Era o pedeapsa foarte mare, avand in vedere ca de cele mai multe ori surghiunul era aplicat oamenilor invatati, oratorilor, teologilor, oamenilor politici, carturarilor vremii.
Comunicam mereu. Comunicam cu noi, prin dialogul interior, comunicam cu ceilalti prin dialogul exterior.
Comunicarea este de fapt legatura dintre oameni. Oamenii nu pot trai singuri. Traiesc in comunitate, in raporturi de diverse tipuri cu ceilalti. Raporturile si comunicarea ca element care le face posibile difera de la persoana la persoana. Altfel ma raportez la familie, altfel ma raportez la cercul de prieteni, altfel ma raportez la colegii de serviciu. Raportandu-ma diferit, comunic diferit. Altfel comunic cu membrii de familie, altfel comunic cu prietenii, altfel cu colegii de serviciu.
In functie de raporturile personale comunicam mai mult sau mai putin verbal, paraverbal si nonverbal. Aceste modalitati de comunicare sunt de fapt vectori de raportare la persoanele cu care interactionam, cu care avem diverse raporturi. In unele raporturi comunicam mai mult verbal, in unele mai mult nonverbal. In cazul din urma ar fi exemplul a unui fiu iesit din detentie care se intalneste cu mama sa care a suferit pe timpul detentiei sale, ori exemplul a doi indragostiti care se vad dupa un lung chin de despartire, exemple in care persoanele desi au multe sa isi spuna, nu pot sa isi spuna nimic, ci o imbratisare si cateva lacrimi „transmit” totul in chiar cateva secunde.
Obiect al medierii sunt conflictele dintre persoane. Conflictele in sine au diverse cauze care le genereaza : perceptii diferite, scopuri diferite, nevoi diferite, planuri diferite, viziuni diferite, resurse diferite etc. In ceea ce priveste medierea toate aceste cauze sunt generate de comunicarea lor celorlalti. Aceasta legatura dintre persoane – comunicarea- se subtiaza ori se rupe la aparitia cauzelor care genereaza conflictul.
In acest context apar doua cauze mari ale conflictului. Prima cauza ar fi aparitia diferentelor de perceptii, de scopuri, de nevoi, de planuri, viziuni, necesitati, etc. Prima cauza o genereaza pe a doua si anume subtierea ori ruperea comunicarii, a dialogului.
Odata ce legatura – comunicarea – se subtiaza ori se rupe, persoanele in cauza refuza din ce in ce mai mult sa se re-raporteze una la cealalata. Refuza orice discutie, orice dialog, orice alta legatura cu persoana cu care pana mai deunazi interactiona destul de bine si constructiv.
Mediatorul are doua sarcini principale. Prima este aceea de a reuni partile la masa de mediere pentru a le deschide din nou puntile de comunicare, si a doua este aceea de a regla impreuna cu partile, pe cat este posibil si pe cat sunt ele de disponibile, diferentele cauzale si raporturile dintre acestea, raporturi destabilizate prin aparitia diferentelor de perceptii, viziuni, nevoi, planuri, resurse, etc si prin ruperea legaturii dialogale.
Reunirea partilor la mediere este o procedura grea si necesita multa tact din partea mediatorului. O simpla recomandata expediata prin posta ori un plic trimis prin curier indeplinesc procedura de invitare stipulata la art. 43 din Legea Medierii, insa deseori trebuiesc urmate de un apel telefonic, de un email, ori de o discutie personala a mediatorului cu cel invitat.
Medierea poate avea loc doar in conditiile in care relatia dintre toate partile conflictului si mediator este o relatie de incredere. A media un conflict nu este decat o initiativa a partilor, si doar prin vointa si decizia lor de mediere, mediatorul poate incepe si ulterior continua medierea. Fiind vointa si decizia exclusiva a partilor, este de la sine inteles ca acestea vor si decid sa medieze conflictul ori litigiul dintre ele cu un mediator in care au incredere. De altfel, chiar Legea Medierii specifica acest aspect la art. 1 alin. (2) unde se dispune ca: medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
Relatia de incredere a tuturor partilor in mediator dar si in procesul de mediere este baza medierii. Cu cat aceasta incredere este mai solida, si ma refer atat la increderea partilor in mediator cat si la increderea partilor in eficacitatea procesului de mediere, cu atat medierea este mai de succes.
Poate cel mai greu moment in medierea conflictelor, atat pentru mediator cat si pentru parti este inceputul medierii. Nimeni din cei de la masa de mediere nu stie cum se va comporta ori ce va spune celalalt in mediere. De cele mai multe ori sunt cateva secunde in care tensiunea este la un high level, urmand ca prin introducerea facuta de mediator, partile sa fie de-tensionate, sa fie introduse intr-o atmosfera calma, linistita, in care partile nu sunt obligate la ceva anume, ci li se propune un dialog deschis, sincer si serios, o explorare a conflictului pe fondul lui, asa cum este perceput de fiecare parte a conflictului.
O explorare a conflictului pe fondul lui este o parte a procesului de mediere. Inseamna o intoarcere in timp a partilor. O fotografiere succesiva a evenimentelor conflictului, asa cum este vazut, perceput, interpretat de fiecare parte. Aceasta intoarcere in timp si aceasta analiza a fotografiei conflictului face mediatorul si partile sa inteleaga cat mai bine si mai complet atat conflictul cat si cauzele determinante. Constientizarea conflictului si viziunea de ansamblu a acestuia sunt puncte cheie in mediere. Sunt puncte care determina partile sa isi modifice optiunile ori sa isi re-nuanteze perceptiile si perspectivele. Aceasta intoarecere in timp a partilor este cumva substanta pasilor urmatori din procedura de mediere, si anume propulsarea partilor in viitor prin explorarea solutiilor si a viabilitatii acestora.
Propulsarea partilor in viitor are la baza relatia lor din trecut. Chiar daca doresc ca intre ei sa inceteze orice raporturi, chiar daca doresc ca raporturile sa fie diminuate ori parteneriatul dintre ei sa fie unul nou si re-definit, solutiile analizate si agreate in mediere sunt intr-o oarecare masura reflexia relatiilor trecute.
Comunicarea mediatorului cu fiecare parte, a fiecarei parti din mediere cu mediatorul si a partilor intre ele, pune intr-o noua lumina realatia si raporturile dintre cei aflati in conflict.
Comunicarea inseamna deschiderea persoanelor spre alte persoane. Aceasta deschidere catre altii urmareste o implinire a celui care se deschide; acela doreste sa spuna ceva pentru a castiga ceva: o simpatie a cuiva, un multumesc, un drept, un bun, un avantaj de orice fel, un beneficiu. Daca nu comunicam nu putem castiga nici simpatia cuiva, nici un multumesc, nici un drept, nici un bun, nici vreun avantaj ori beneficiu.
Medierea pe fondul ei nu este ceva nou. Dialogul si comunicarea dintre persoanele care se raporteaza una la cealalta nu este un lucru nou. Medierea propune asezarea partilor la un dialog constructiv, la o masa unde sa isi expuna dorintele, anxietatile, preocuparile, planurile, viziunile, perceptiile, propunerile si asteptarile personale pentru a se gasi o varianta a continuarii raporturilor, ori o varianta a incetarii amiabile si benevole a raporturilor.
Medierea inseamna comunicare si raportare reciproca a partilor una la cealalata, raportare reciproca a nevoilor si intereselor lor pana la gasirea unui numitor comun. Numitorul comun este intelegerea partilor, este solutia gasita de parti cu ajutorul mediatorului care le multumeste in cea mai mare masura, pe ambele in acelasi timp.
Aceasta solutie reciproc multumitoare survine in urma procesului de mediere tocmai datorita comunicarii si dialogului ca elemente definitorii ale medierii. Cu cat se comunica mai mult si mai bine, cu cat dialogul este mai sincer si implica activ partile si mediatorul, cu cat medierea antreneaza mai mult participantii la proces cu atat solutia va fi mai solida, mai clara, mai definitorie pentru fiecare parte, mai satisfacatoare pentru fiecare parte, si astfel pentru ambele.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.