Ce prevederi trebuie sa contina Acordul de Mediere penala

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 27 august , 2014

Medierea conflictelor penale este posibila in virtutea dreptului la un mediator atat al partii vatamate cat si al faptuitorului, asa cum art 81 si 83 din Noul Cod de Procedura Penala stipuleaza in mod expres.

Medierea dintre persoana vatamata si faptuitor se poate incheia cu esuarea procesului de mediere – atunci cand nu se ajunge la o solutie amiabila, cu agrearea si convenirea unei solutii amiabile partiale ori cu agrearea si convenirea unei solutii amiabile totale la conflictul penal. Solutia partiala ori totala la conflictul penal va face obiectul Acordului de Mediere – document ce contine expres intelegerea convenita ca urmare a negocierii unei solutii amiabile, intelegerea propriu-zisa a partilor din conflictul penal.

Acordul de Mediere penala va contine exact intelegerea partilor asa cum acestea au convenit-o ca urmare a medierii. Faptul ca si-au platit anumite pretentii, faptul ca isi vor plati anumite pretentii, faptul ca se angajeaza reciproc la anumite acte, faptul ca renunta la anumite pretentii unul fata de altul, faptul ca doresc si se angajeaza la anumite fapte unul pentru celalalat, ori chiar faptul ca s-au inteles pur si simplu, fara nici o conditie si fara nici o pretentie, faptul ca unul multumeste altuia, faptul ca unul isi cere scuze, faptul ca unul regreta fapta si este iertat, ori alte fapte de natura a arata stingerea raporturilor conflictuale dintre persoanele din conflict, reprezinta continutul acordului de mediere penala.

Intelegerea privata stipulata in acordul de mediere nu trebuie sa aduca atingere ori sa se conditioneze in raport cu derularea procesului penal. Asadar nu se poate conveni urmatoarea intelegere:”ii dau suma de 5000 de lei lui Popescu doar daca procesul penal va inceta pana la data de 10 septembrie”, ori “ma oblig sa achit suma de 10.000 de lei doar in cazul in care acordul de mediere va duce la incetarea procesului penal”. Procesul penal nu poate fi incident ca si conditie in intelegerile private dintre persoane, iar executarea obligatiilor civile reciproce ale partilor nu poate fi conditionata de derularea ori incetarea procesului penal. Rezervarea de drepturi pentru a depune in continuare plangere penala, ori pentru a renunta la acordul de mediere penala dupa o anumita perioada, ori alte acte care interfereaza cu desfasurarea procesului penal conduc la nulitatea acordului de mediere. “Nu e posibila reluarea procesului penal prin vointa unei parti nemultumita ca cealalta parte nu si-a indeplinit obligatiile”[1]

Acordul de mediere este o intelegere civila –  privata a partilor din conflictul penal intelegere ce trebuie distinsa de efectele procesual penale ale acordului de mediere. Aceste efecte juridice se produc fara voia partilor,  ci sunt uneori la latitudinea procurorului ori judecatorului (suspendarea procesului in baza contractului de mediere) ori uneori se produc de drept ( incetarea procesului penal acolo unde intervine acordul de mediere total si acesta este incheiat cu privire la fapte unde retragerea plangerii prealabile ori impacarea este posbila, cf art 16 lit g din Noul Cod de procedura penala).

Continutul acordului de mediere nu trebuie intemeiat pe anumite norme din legi ori motivate de anumite situatii de fapt. Intelegerea partilor in urma medierii nu trebui sa aibe un motiv anume, ori chiar daca ar avea vreun motiv acesta nu trebuie stipulat in continutul acordului de mediere, decat daca partile din conflict doresc acest lucru.

Acordul de Mediere trebuie sa contina stipulatia ca intelegerea dintre parti este totala sau partiala. Deasemeni in functie de aceasta intelegere, si conflictul dintre parti va fi solutionat in parte sau in totalitate. Doar un acord de mediere ce reprezinta intelegerea totala si definitiva a partilor din conflictul penal este un acord de mediere ce solutioneaza in totalitate raportul conflictual dintre ele si doar acest acord de mediere total are efectele juridice stipulate la art 16 lit g din Noul Cod de procedura penala, si anume incetarea procesului penal in faza de cercetare penala ori de judecata.

Acordul de mediere va trebui sa contina si mentiunea privitoare la cine va suporta cheltuielile de judecata. In general, in cazul infractiunilor, faptuitorul se angajeaza expres prin Acordul de Mediere sa plateasca el cheltuielile de judecata ce se vor stabili in proces de catre procuror ori instanta de judecata.

Desi in legea medierii se specifica ca in procesul verbal de inchidere a medierii trebuie stipulat daca partile au fost asistate de avocati in procedura de mediere, nu este gresit ci chiar indicat ca si in acordul de mediere penala sa se specifice daca partile semnatare ale acordului de mediere au fost asistate in mediere de catre avocati ori au renuntat expres la acest drept.

 

 



[1] Jud Cristi Danilet in Ghid de Mediere Penala , Ed C H Beck 2014 Bucuresti, p 72.

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avocat București