Conflictul penal se mediaza sub aspectul raporturilor private dintre aceste parti ale diferendului, in scopul solutionarii si stingerii conflictului pe cale amiabila, prin discutii facilitate de mediator, prin negocieri directe ori indirecte cu ajutorul mediatorului, negocieri ce privesc o solutie de intelegere totala in conflictul penal.
Nici o parte din conflictul penal nu poate fi obligata ori constransa in vreun fel sa participe la procedura medierii, ci medierea se poate demara si desfasura doar in baza deciziei voluntare a fiecarei parti din conflictul penal. Asemenea si intelegerea finala din mediere este solutia expresa a partilor care au participat la discutiile cu mediatorul , luata in cunostinta de cauza, in mod liber si avand discernamantul si consimtamantul neviciat.
Medierea presupune discutii ale mediatorului cu fiecare parte din conflict, in sesiuni-intalniri comune, ori in sesiuni-intalniri separate, si priveste analiza conflictului penal, viziunea partilor din conflict vizavi de conflict, si punctele lor de vedere privind solutionarea amiabila a conflictului. Mediatorul are rolul de a evalua impreuna cu fiecare parte situatia si modurile de solutionare posibile si multumitoare pentru toate partile implicate in conflictul penal.
In urma medierii, ACORDUL DE MEDIERE, care reprezinta actul redactat de mediator in care se stipuleaza in mod exact si concret intelegerea partilor asa cum a fost discutata si agreata de acestea, poate privi orice aspecte ori obligatii civile intre acestea. ACORDUL DE MEDIERE este actul final al unei medieri in care partile unui conflict penal mediat au ajuns la o intelegere. In cazul in care medierea nu s-a finalizat cu un ACORD DE MEDIERE, mediatorul intocmeste doar Procesul Verbal de Inchidere a Medierii. ACORDUL DE MEDIERE reprezinta vointa expresa a partilor si contine in mod concret solutiile amiabile agreate in urma medierii. Din acordul de mediere trebuie sa reiasa in mod expres ca partile s-au inteles definitiv si in totalitate, ca acel conflict dintre ele s-a stins, ca nu mai au nici o pretentie una fata de alta, victima declarand cu doreste ca faptuitorul sa nu mai raspunda penal, si sa fie exonerat de orice raspundere penala, conform legilor in vigoare.
Asadar orice infractiune este mediabila atat timp cat exista un faptuitor si o parte vatamata. Desigur mai multi faptuitori si mai multe parti vatamate fac ca respectiva cauza sa fie mai complexa, dar este la fel de mediabila ca oricare alta cauza penala de o complexitate redusa.
Cu privire la efectele procesual penale ale unui ACORD DE MEDIERE al unei fapte, acestea difera in functie de stadiul procesual si de incadrarea faptei penale asa cum va fi decisa de procuror ori de catre judecator:
1. In cazul infractiunilor urmaribile la plangere prealabila ori pentru care impacarea inlatura raspunderea penala (enumerate mai jos), ACORDUL DE MEDIERE are EFECT DEPLIN in ceea ce priveste exonerarea de raspundere penala a faptuitorului daca Acordul intervine pana la ramanerea definitiva a sentintei penale. La aceste infractiuni ACORDUL DE MEDIERE este o cauza distincta ( institutie procesual penala distincta de retragerea plangerii ori impacare) care inlatura raspunderea penala, procesul penal incetand sub toate aspectele sale.
2. In cazul infractiunilor cu pedeapsa de pana la 7 ani de zile, ACORDUL DE MEDIERE poate sta la baza deciziei procurorului de a renunta la urmarirea penala in conditiile art 318 din Noul Cod de Procedura Penala, si astfel partile din conflictul penal odata intelese prin mediere, pot stinge si efectele penale ale infractiuni care nu este urmaribila la plangere prealabila ori pentru care se prevede impacarea. Asadar, in cazul infractiunilor cu pedeapsa prevazuta pana la 7 ani, ACORDUL DE MEDIERE constitutie un element forte in decizia procurorului sau a judecatorului de a exonera de raspundere penala faptuitorul, in functie si de gravitate si rezonanta cazului.
3. In cazul celorlalte infractiuni, efectele procesual penale unui ACORD DE MEDIERE vor fi beneficii pentru faptuitor in ceea ce priveste individualizarea pedepsei, luand in considerare atitudinea acestuia de reparare a prejudiciilor produse de fapta sa, si de intelegere amiabila cu victima faptei sale. Individualizarea pedepsei poate avea efecte si la decizia de suspendare a executarii pedespei cat si la cuantumul pedepsei. Astel un ACORD DE MEDIERE poate avea ca efect decizia judecatorului de a suspenda executarea pedepsei, ori de a stabili ani mai putini de executare.
4. In cazul unui ACORD DE MEDIERE dupa condamnarea faptuitorului, efectele procesual penale ale acestuia pot privi eliberarea conditionata cat si reabilitarea judecatoreasca. Existenta unei intelegeri privind solutionarea obligatiilor civile asumate benevol de faptuitor ori impuse prin sentinta judecatoreasca pot face obiectul unor renegocieri intre faptuitor si parte vatamata, sub forma de concesii, negocieri privind alte pretentii civile, renuntari, etc. Toate acestea pot fi supuse medierii in baza principiului lor privat ce deriva din disponibilitatea partilor de a isi indeplini si de a cere indeplinirea unor astfel de obligatii civile.
5. Cat priveste latura civila a infractiunii, aceasta poate fi solutionata oricand si pentru orice infractiune, fara exceptii. Mediatorul este alegerea potrivita pentru negocierea unor solutii amiabile dintre faptuitor si partea vatamata ori pagubita. Mediatorul avand rolul de conciliator si facilitator al discutiilor va putea indruma partile spre o intelegere amiabila, avantajoasa si multumitoare deopotriva faptuitorului cat si victimei.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.
One Response to Ce infractiuni pot fi supuse medierii si ce efecte procesual penale poate avea Acordul de mediere pentru infractiuni