Sedinta de Informare privind medierea. Scurt review

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 25 octombrie , 2013

Sedinta de informare la mediator a facut valuri inca de cand a aparut ideea acestei etape pre-judiciare. Ulterior, cand legea a fost promulgata, valurile au fost si mai mari, culminand cu o „rasturnare de val” in luna august 2013, in care sedinta de informare-mediere la mediator a fost inghesuita printre atributiile practicienilor dreptului de a da o informatie clientilor lor cum ca au posibilitatea de a recurge la mediere. Sedinta cu un mediator a fost „incurcata” voit de catre legiuitor cu o informatie furnizata partilor de un jurist/avocat/notar cum ca partile  au la indemnana nu numai procesul judiciar pentru solutionarea problemei ci si medierea, procedura care le ofera foarte mari avantaje. S-a pus semnul egalitatii intre o sedinta a partilor din conflict/litigiu la un birou de mediere in vederea medierii si solutionarii amiabile, si intre o informatie furnizata de un jurist clientului, despre mediere.

Intre timp modificarea legii in sensul eliminarii art 2 indice 3, este in curs la Parlament. Domnul presedinte al Consiliului de Mediere DORIN BADULESCU, impreuna cu domnul ION DEDU, membru in Consiliu, impreuna cu domnul judecator CRISTI DANILET, MEMBRU IN CSM, si doamna mediator Andreea Radut, au fost in ziua de 23 oct 2013 la Parlament pentru a discuta aspecte clarificatoare privind sedinta de informare. Deasemeni , in data de 22 oct 2013 chiar si CSM  si-a delegat in membru in vederea participarii la dezbaterile privind modificarea Legii medierii, in persoana domnului judecator dr ADRIAN BORNEA. Observam astfel o implicare la nivelul reprezentantilor magistratilor in actul de clarificare a legislatiei medierii, dar mai ales in clarificarea aspectelor privin sedinta de informare privind medierea a partilor din litigiu parcursa cu un mediator autorizat.

Este cunoscut faptul ca procedura de informare a partilor din litigiu este procedura prealabila incheierii contractului de mediere. Aceasta rezulta clar din trimiterea articolului 2 catre art 43 din Legea Medierii, articol care face parte din Capitolul V – Procedura de mediere, Sectiunea 1 – Procedura prealabila incheierii contractului de mediere.

In aceasta sedinta mediatorul ofera partilor din litigiu informatii privind medierea, rolul sau, principiile medierii, drepturile lor, avantajele folosirii medierii in cazul lor, efectele unui acord de mediere. Tot in aceasta sedinta, partile ofera mediatorului date despre conflict, stadiul acestuia , disponibilitatea lor spre mediere, etc. Toate discutiile sunt in vederea medierii conflictului lor. Sedinta este un vertibail dialog intre parti reciproc si intre parti si mediator, in vederea medierii. Medierea de fond incepe prin Contractul de mediere si se incheie prin Procesul verbal de inchidere a procesului de mediere.

Sedinta de informare privind medierea este o prima sedinta a partilor din litigiu la un mediator. Dupa sedinta partile sunt libere sa aleaga solutionarea conflictului prin mediere, prin instanta, prin intelegere directa, ori sa suspende orice metoda de solutionare a problemei, o perioada de timp.

Mediatorul elibereaza un Certificat de Informare, care atesta faptul ca partile au discutat despre cazul lor si despre mediere cu un mediator, in vederea medierii de fond a conflictului lor. Acest act certifica munca mediatorului in a determina partile sa isi solutioneze conflictul intr-un mod cat mai eficient si avantajos. Certifica deasemeni prezenta ambelor parti in biroul de mediere. Certifica existenta conflictului intre partile implicate.

Din experienta mea si a colegilor mediatori o parte din conflicte raman imediat la  mediere, o buna parte revin in 1-2 saptamani  si parcurg medierea de fond, o parte revine dupa ce intra in procedurile judiciare si se convinge de utilitatea si avantajele medierii in cazul lor. O parte din conflicte merg si raman spre solutionare in instantele de judecata.

Observam ca efectele scontate ale sedintei de informare privind medierea incep sa fie din ce in ce mai vizibile. Medierea conflictelor inaintea apelarii la instante, ori chiar si in timpul unui proces judiciar, a inceput sa fie alegerea ferma a partilor. Avantajele considerabile (de ordin financiar dar nu numai ) pe care le ofera medierea inclina mult in decizia partilor din conflict atunci cand se decid sa isi solutioneze prin mediere un conflict/litigiu.

Nesiguranta unei hotarari judecatoresti favorabile, timpul indelungat prin instante, costurile cu taxele de timbru, alte cheltuieli judiciare(onorarii avocati, taxe de expertize, cheltuieli cu probe si martori), energia consumata cu un proces in instata, increderea discutabila in actul de justitie, sunt elemente pe care partile le iau in considerare atunci cand decid sa solutioneze un conflict in biroul de mediator.

Contactul cu persoana mediatorului prin implementarea acestei sedinte, discutiile partilor intr-un birou de mediere, increderea oferita de mediator partilor privind succesul metodei medierii, avantajele folosirii medierii oferite de catre stat, sunt premise forte pentru medierea conflictului.

 

 

 

 

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site realizat si gazduit de catre TalexWeb