Recunoașterea faptei: o condiție excesivă pentru medierea penală

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 31 octombrie , 2017

Intr-un proiect de Lege initiat si aprobat de Guvernul Romaniei in 26.10.2017 se modifica putin artitectura medierii penale. Proiectul mentioneaza ca medierea va avea efect pe latura penala a cauzei doar daca autorul a recunoscut fapta.

Modificarea in discutie este urmatoarea:

Art. II Alineatul (2) al articolului 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I
nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul
cuprins:
”(2) În latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în
cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau
împăcarea părților înlătură răspunderea penală, dacă autorul a recunoscut fapta în fața
organelor judiciare sau, în cazul prevăzut la art. 69, în fața mediatorului.”

Fata de normele propuse, avand in vedere practica si teoria medierii penale ca justitie reparatorie in avantajul si pentru protectia persoanei vatamate, fac urmatoarele precizari:

  1. Textul legislativ de mai sus indica doar pe autorul faptei ca fiind beneficiar al medierii penale. Ori participatia la o fapta penala da drepturi egale deopotriva pentru autori si pentru alti participanti (complici, instigatori), acestia avand aceleasi drepturi si obligatii procesuale, fiind deci inculpati cu drepturi egale in procesul penal. Conform art 83 alin. g din Codul Procedura Penala dreptul la un mediator este un drept al inculpatilor nu doar al autorilor. Cred ca formularea corecta din proiectul de lege ar fi ”dacă faptuitorul a recunoscut fapta în fața organelor judiciare sau, în cazul prevăzut la art. 69, în fața mediatorului”
  2. Conditionarea medierii penale de recunoasterea faptei in fata organelor judiciare poate conduce la unele consecinte negative in planul nerespectarii drepturilor procesuale continute de legislatia in vigoare si normele CEDO. I s-ar impune faptuitorului autoincriminarea. Daca in momentul actual este suficienta o asumare a faptei in fata mediatorului si a victimei pentru a derula si incheia o mediere penala, noile norme ar impune ca faptuitorul sa recunoasca fapta, deci sa se incrimineze in mod obligat doar ca sa beneficieze de dreptul la mediere. Consideram ca este o obligatie nelegala si excesiva pentru faptuitor, avand in vedere consecintele juridice enorme pe care le aduce cu sine institutia juridica a recunoasterii faptei/invinuirii.
  3. Cu privire la momentul in care are loc recunoasterea faptei trebuie sa distingem daca faptuitorul a devenit inculpat, daca faptuitorul este trimis in judecata, daca procesul este in faza de apel. Pe langa aceste stadii procesual penale trebuie sa distingem si stadiile medierii. Cu alte cuvinte trebuie sa vedem ce recunoaste faptuitorul si cand face aceasta recunoastere ca sa vedem daca mai este posibila medierea penala (stim ca la unele fapte medierea se poate face si in cursul judecatii, la altele nu). Cand trebuie recunoscuta fapta? La initierea medierii? La momentul negocierii unei intelegeri? Sau la momentul semnarii acordului de mediere? a.Daca se recunoaste fapta la initierea medierii, atunci cand faptuitorul nu are nici cea mai mica idee daca se va ajunge sau nu la o intelegere amiabila, atunci ce interes mai are el sa apeleze la mediere? Isi asuma el riscul sa recunoasca fapta (cu consecinta ca nu mai poate reveni asupra recunoasterii) doar in speranta unui acord de mediere despre care nu stie nimic? De ce sa recunoasca fapta cand in fapt nu are nici un avantaj pe masa ci doar eventualitatea unei medieri si eventualitatea unui acord de mediere, deci doar probabilitati? b. Daca recunoaste fapta in timpul negocierilor din mediere atunci mediatorul trebuie sa opreasca medierea ca faptuitorul sa mearga la organele judiciare sa declare ca isi recunoaste fapta? c. Daca isi recunoaste fapta la sfarsitul medierii, dupa ce se semneaza un Acord de Mediere cu privire la fapta, atunci este superflua recunoasterea invinuirii devreme ce acordul de mediere in sine va conduce la clasare/incetarea procesului penal. Chiar si asa, odata semnat acordul de mediere, faptuitorul ar accepta mai usor sa isi recunoasca si vina, devreme ce a facut-o implicit prin semnarea unei intelegeri cu privire la fapta, ceea ce denota ca isi asuma fapta si consecintele acesteia in fata mediatorului si mai ales in fata victimei. O intrebare survine totusi: daca este posibila si suficienta recunoasterea faptei in fata mediatorului in cazurile de la art 69 din Legea Medierii – anume in cazurile in care inca nu s-a inceput un proces penal pentru acea fapta, de ce nu ar fi posibila si suficenta o recunoastere in fata mediatorului si a faptelor pentru care este in desfasurare un proces penal? Oricum mediatorul in cazurile acestea din urma este obligat sa depuna la dosarul penal procesul verbal de inchidere a medierii si acordul de mediere in original; ar putea prea bine sa insereze in aceste documente o declaratie de recunoastere a faptei de catre faptuitor.
  4. Impunerea conditiei recunoasterii faptei este o conditie in plus si excesiva in raport cu institutiile juridice care conduc la inlaturarea raspunderii penale si anume impacarea si retragerea plangerii prealabile, institutii la care recunoasterea faptei nu este necesara. Cu alte cuvinte, faptuitorul va opta pentru impacare sau pentru retragerea plangerii prealabile deoarece aici el nu trebuie sa isi recunoasca fapta, si pentru el este mai bine asa. In atare situatie, medierea penala, procedura care ar trebuie sa fie o justitie reparatorie pusa la dispozitia victimelor pentru protejarea intelegerilor amiabile cu faptuitorii, nu va mai fi un instrument care sa le protejeze pentru ca nu va mai fi pe placul inculpatilor. Medierea penala are ca scop protejarea drepturilor persoanei vatamate si negocierea in bune si echitabile conditii a unei intelegeri, prin participarea mediatorului ca factor care echilibreaza discutiile si faciliteaza negocieri avantajoase atat pentru faptuitor cat si pentru persoana vatamata. Mediatorul este cel care da incredere negocierilor si vegheaza ca discutiile si intelegerile dintre parti sa fie in cadrul si limitele legale, fara presiuni sau interventii ale tertilor. In 99% din cazuri medierea penala este initiata de faptuitori. Ori daca medierea va impune conditii in plus faptuitorilor, conform noului proiect, acestia vor apela la negocierile directe cu persoanele vatamate, trimitandu-si rudele sau prietenii sa negocieze impacari la colt de bloc, facand fel si fel de presiuni si amenintari explicite sau implicite asupra persoanelor vatamate. La sfarsitul acestor impacari ”clandestine” si uneori fortate de imprejurari persoana vatamata ar fi convinsa sa mearga la un notar sau la organul judiciar sa dea o declaratie de impacare si totul este rezolvat: fara mediere, fara mediator, fara recunoasterea faptei. Si astfel proiectul de lege in discutie in loc sa transpuna Directiva 29/2012 in mod coerent si in acord cu prevederile sale – adica sa conduca la o mai buna reliefare si protejare a drepturilor si intereselor victimei, si la dezvoltarea medierii penale, conduce de fapt la o diminuare a capacitatii persoanei vatamate de a-si recupera prejudiciul, de a negocia o intelegere amiabila si de a fi protejata prin institutia medierii penale, de a purta discutii intr-un cadru legal si civilizat, in birourile de mediatori anume autorizati sa desfasoare astfel de negocieri. Cat priveste drepturile victimei de a fi protejata vom reda mai jos continutul referitor la mediere al Directivei care se doreste a fi transpusa  pentru a vedea ca medierea penala trebuie incurajata, nu descurajata asa cum se va intampla in cazul adoptarii proiectului in discutie.
  5. Impunerea conditiei recunoasterii faptei de catre faptuitor ar conduce la anularea dreptului de a nu da nici o declaratie, drept fundamental in legislatia penala actuala, in acord cu prevederile CEDO. Cu alte cuvinte litera g al art 83 din Cod de procedura Penala (unde se prevede dreptul la un mediator, prin corelare cu art 67 din Legea Medierii in forma propusa) ar conduce la suprimarea dreptului la tacere stipulat in acelasi art 83 la lit a.

 

In concluzie suntem de acord ca faptuitorul trebuie sa recunoasca fapta si sa si-o asume, fapte ce se intampla in medierea penala deja. Nu exista mediere penala sau acord in care sa se stipuleze ca faptuitorul parte in mediere nu isi recunoaste vina sau nu isi asuma fapta. Tocmai semnarea acordului de mediere reprezinta recunoasterea vinei si asumarea consecintelor faptei sale. Dar aceasta recunoastere, asa cum si Directiva dispune implicit, trebuie sa fie facuta de catre faptuitor in fata persoanei vatamate, nu in fata organelor, facand parte din atitudinea de regret privind fapta si asumarea consecintelor, deci o recunoastere a faptei, ca parte din procedura privata pe care o impune o discutie amiabila cu persoana vatamata. De altfel nici o persoana vatamata nu accepta sa stea la negocieri atat timp cat faptuitorul spune ca nu el a facut fapta, deci nu recunoaste. Acolo unde nu se recunoaste fapta si vinovatia in fata mediatorului sau a persoanei vatamate, medierea penala nu se poate desfasura nici in contextul legislativ actual. Medierea este o procedura informala, privata, ce priveste exclusiv drepturile si interesele private ale persoanelor din conflict, ceea ce conduce la ideea ca o asumare a faptei nu trebuie facuta, si daca e facuta nu trebuie sa ramana, decat in cadrul privat dintre parti.

 

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site realizat si gazduit de catre TalexWeb