O mediere finalizata saptamana trecuta mi-a atras atentia in mod straniu-placut.
Medierea infractiunilor in cadrul biroului meu de mediere aduce mereu si mereu surprize in functie de persoanele implicate. Daca obiectul medierii in sine – fapta – ramane cam mereu aceeasi (metodele asemanandu-se si ele), persoanele difera de la caz la caz.
Unele persoane gasesc puterea de a croi cu greu un fel de clementa si indulgenta, unele gasesc modalitatea de a isi negocia bine interesele in cauza, altele refuza medierea pur si simplu.
Medierea unei inselaciuni in a 3-a saptamana a luni ianuarie 2015 mi-a atras atentia in mod deosebit. Dupa expedierea invitatiei la mediere persoanei vatamate, in etate de peste 70 de ani, am contactat-o pe aceasta in vederea fixarii pozitiei de plecare in mediere. I-am cerut sa imi spuna daca a primit invitatia si ce punct de vedere are fata de cele scrise in document. Printre alte idei, in invitatii un punct esential este acela in care le spun explicit persoanelor vatamate ca faptuitorul le pune la dispozitie prejudiciul.
Nu imi termin bine introducerea in discutie ca ma ia la ponegrit spunandu-mi ca nu crede o boaba din ce am scris acolo, ca sunt din gasca infractorilor, si ca ea nu doreste sa mai fie inselata a doua oara. Aproape tipand a spus sa nu o mai sun ca nu o intereseaza de bani, si nu mai vrea sa fie contactata in dosarul penal. Prejudiciul era de cateva mii de lei bune, bani care pentru un batran sunt foarte multi, deseori fiind o agoniseala de cativa ani.
Cu greu am reusit sa o fac sa nu inchida telefonul, cu greu i-am spus ca sunt neutru de conflict si de gasca infractorilor, cu greu am pastrat tonul discutiei pe frecvente joase-medii. I-am explicat ca medierea penala vine tocmai in sprijinirea si protectiei victimelor in recuperarea prejudiciilor, ca faptuitorul si nimeni din partea lui nu va lua legatura cu ea, si ca eu sunt abilitat de el si autorizat de lege sa port toate discutiile in privinta unei solutii amiabile si in privinta unei intelegeri in urma conflictului ivit din fapta penala.
In zadar am incercat eu sa dozez incredere in discutie. Batrana nu dorea in nici un fel sa creada in mediere, si nici in mine ca mediator. A spus printre altele ca atunci cand i s-a luat declaratia de catre politist (primavara lui 2014) acesta i-a zis ca nu isi va vedea banii inapoi vreodata si ca cei care au inselat-o sunt o banda care in veci nu da banii inapoi. Am ramas uimit sa aud acest lucru, dar am crezut-o. Imediat am scuzat politistul in fata batranei spunandu-i ca probabil in primavara lui 2014 erau doar cateva luni de la intrarea medierii penale pe un fagas normal si fiind la inceput reglementata in codul penal era putin cunoscuta de practicieni.
Dar, de la aceasta idee imediat mi-a strafulgerat un gand; i-am sugerat sa sune la acel agent de politie ori sa mearga la el la sectie, si sa il intrebe daca procedura medierii penale este in vigoare, este una legala, daca este autorizata, si eventual, sub protectia confidentialitatii sa ii prezinte invitatia la mediere expediata de mine si sa ma sune el insusi. A spus ca va face asta a doua zi, si ca doar asa are incredere ca isi va lua banii inapoi, si ca doar in prezenta politistului accepta orice discutie cu mine si orice semnare de documente. I-am zis ca sunt total de acord, sub acordul confidentialitatii agentului, si ca ma pot deplasa oricand la ea acasa pentru a desfasura medierea sub asistenta organului de politie.
A doua zi sunt sunat de agentul de politie, batrana fusese cu invitatia la mediere la el, acesta citise invitatia, ii explicase batranei ca procedura este una autorizata si chiar este benefica in cazul ei – atat pentru a-si recupera banii cat si pentru a nu mai fi abordata de faptuitori ori rudele lui in vederea impacarii. Am stabilit cu el o zi si o ora la care sa fac medierea la batrana acasa. Mi-a interzis sa mai iau legatura telefonic cu batrana si ca orice am sa ii comunic sa vorbesc prin el, deoarece suspiciunea si neincrederea batranei aveau inca cote ridicate. Am purtat discutiile cu batrana prin el, el avand rolul de intermediar la solicitarea batranei.
La data si ora stabilita, spre sfarsitul saptamanii, ma intalnes cu cu agentul de politie la domiciliul batranei, cu prejudiciul ei in plic si cu documentele de mediere gata de semnare. Dupa ce i-am explicat batranei rolul si scopul medierii penale, precum si efectele acordului de mediere, i-am inmanat prejudiciul in integralitate si s-au semnat documentele de mediere.
Batrana, dupa ce isi ceruse scuze pentru atitudinea de la telefon, a ramas uimita de faptul ca eu am venit cu banii; a ramas uimita ca banii cu care a fost inselata, banii ei stransi cu migala, ii are inapoi in mana, dupa aproape un an. A exclamat ca nu crede asa ceva si ca nu credea vreodata sa isi vada inapoi banii!
Pe mine m-au mirat starile prin care arecut batrana in cateva zile. De la o suspiciune si o doza de ura la inceputul medierii, la o mica incredere si o doza de fericire la finalul medierii.
Poate ca daca nu as fi dat importanta cazului as fi inchis telefonul si medierea cand mi-a spus ca nu doreste nici o discutie si ma ponegrea. Poate ca daca as fi depus eforturi mai putine medierea era inchisa fara a avea vreun rezultat. Poate faptul ca inteleg persoanele vatamate si stiu prin ce au trecut cunosc si motivul neincrederii lor. Poate ca atunci cand incerc sa patrund in mintea lor imi dau seama ce trebuie facut si spus din pozitia de mediator.
Tocmai aici este cheia medierii, in a simti omul si a i te adresa conform starii lui psihice, emotionale, culturale, sociale, umane in general. In aceasta zona are loc dialogul unui mediator cu persoanele din conflict – in zona si in parametrii de perceptie a conflictului de catre persoana care dialogheaza. Nimic juridic in acest lucru. Totul este profund uman, si tangetializeaza/interfereaza cu teologia, psihologia, sociologia si filosofia.
Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.