Ghid european de mediere pentru avocați

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 03 octombrie , 2018

Ghidul a fost publicat în 27.06.2018 și poate fi găsit în întregime la sfârșitul prezentului articol.

El definește medierea și etapele ei punând accent pe rolul avocatului în mediere.  Documentul menționează că, din perspectiva avocatului, medierea poate fi un instrument extrem de folositor pentru că dă acestuia oportunitatea de a înțelege interesul clientului său raportat la interesele părții adverse.

De asemeni se subliniază caracterul pur voluntar al medierii, procedura fiind aleasă de client fără vreo sancțiune sau constrângere. Tot așa clientul avocatului poate părăsi procesul de mediere fără ca acest comportament să aibă vreo consecință. Este așadar vorba despre libertatea clientului și a avocatului de a iniția procedurile de mediere și de a le continua sau sista după cum consideră ei oportun; bineînțeles o astfel de conduită nu trebuie să ajungă în zona relei credințe sau a relelor intenții în negocieri.

Deși este cunoscut că medierea este o procedură de negocieri ce se bazează pe un dialog echilibrat și nu pe confruntarea punctelor de vedere, este de reținut că în același timp persoanele pun în discuție propria lor părere despre conflict, părere pe care trebuie să o susțină cu argumente, și în această situație pot apărea anumite confruntări dialogale. Medierea însă nu trebuie să se ducă în zona cine are dreptate și cine nu, ci în zona identificării problemei de fond și a soluțiilor posibile care să conducă la rezolvarea ei.

Avocatul trebuie să își informeze clientul despre:

  • natura voluntară a medierii,
  • documente care trebuie semnate la începutul medierii (în funcție de legislația țărilor în cauză);
  • confidențialitatea,
  • onorariile mediatorului
  • durata procesului mediere
  • efectele perioadelor de prescripție a drepturilor ori acțiunilor pe care le-ar putea întreprinde,
  • validitatea acordului de mediere și,
  • recunoașterea și executarea acordurilor rezultate din mediere 

În etapa alegerii mediatorului, avocatului i se recomandă să se informeze privind:
– profesia de origine a mediatorului;
– Codul de conduită;
– Dacă are asigurare profesională;
– Formarea și acreditarea sa profesională ca mediator;
– Dezvoltarea profesională continuă
– Experiența sa în cazuri similare
– Recomandări privind persoana mediatorului

Dacă un avocat reprezintă un client fără ca acesta din urmă să fie prezent , avocatul ar trebui să aibă la fel de multe informații și să fie pe deplin familiarizat cu situația de fapt dar și cu dorințele, nevoile și preferințele clientului. Mediatorul (în funcție de sistemul juridic) poate solicita o împuternicire scrisă dată avocatului de către clientul său, în care să se arate limitele sau direcțiile de negociere pentru care avocatul este mandatat.

Avocatul are un rol esențial și la momentul redactării termenilor acordului de mediere pentru ca acesta să fie în conformitatea atât cu legea cât și cu interesul clientului. Mediatorul ar trebui să lase în sarcina avocaților părților redactarea acordului de mediere.

Document

Ti-a placut acest articol? Cu siguranta o sa le placa si prietenilor tai! Share it.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site realizat si gazduit de catre TalexWeb